Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Habibou şi Mendoza îşi fac bagajele

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 7 mai 2008 ·

Roş-albaştrii nu vor activa clauza de cumpărare, considerînd că prestaţiile celor doi fotbalişti n-au fost pe măsura aşteptărilor.

Steaua trage azi linie în privinţa returului sezonului 2007-2008 , însă şefii din Ghencea au decis deja în pri­vinţa celor 3 jucători, Pepe Moreno, Mendoza şi Habibou, care au fost împrumutaţi în urmă cu 4 luni. Deşi în momentul în care echipa trecuse pe primul loc, Gigi Becali declarase că îi va opri în lot pe toţi şi pentru campionatul următor, doi dintre străini îşi vor face bagajele.

Este vorba despre francezul Habib Habibou şi despre peruanul Andres Mendoza. Dacă în privinţa primului, care a jucat puţin şi nici n-a avut realizări notabile, cu excepţia golului decisiv cu Unirea Urziceni, nu e o surpriză că nu va fi cumpărat, la Mendoza situaţia este diferită. El a jucat meci de meci în 2008 şi chiar a fost un fotbalist de bază, multe din golurile Stelei fiind marcate dintre fazele fixe exe­cutate de sud-american.

Totuşi, care sînt motivele pen­tru care în cazul lui Mendoza nu va fi activată clauza de cumpărare? În primul rînd, faptul că este un ju­că­tor care nu face deloc faza de­fen­si­vă şi, în plus, în afara fazelor fixe, ran­damentul său n-a fost unul ieşit din comun, totul culminînd cu pres­ta­ţia sub orice critică din derby-ul cu Dinamo. În plus, dacă s-ar decide păstrarea lui, atunci Steaua ar tre­bui să-i pună pe masă un salariu minim de 350.000 de dolari anual, su­mă considerată mult prea mare faţă de cît poate oferi Mendoza.

“A venit nepregătit!”

În discuţiile cu Gigi Becali, Adrian Ilie a încercat să-i găsească o scuză lui Mendoza. “El a venit după o lungă perioadă de inactivitate şi asta poate că s-a văzut, era normal să nu aibă o condiţie fizică deosebită”, i-ar fi zis managerul echipei patronului său.

Dayro e 80% al Stelei

Cel de-al patrulea fotbalist trans

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 41 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 31 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum o ora
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 22 minute
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 2 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

MAE afirmă că ultimele declarații de la Moscova privindu-l pe Călin Georgescu fac parte din „seria de acțiuni hibride desfășurate pentru a submina democrația în România”

HotNews acum 55 minute
„Afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite”, transmite Ministerul român de Externe după ce Serviciul rus de Informații Externe a acuzat liderii UE că „se află în mod evident” în spatele dosarului în care Călin Ge

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Nicuşor Dan, după afirmaţiile Serviciului rus de Informaţii Externe: Primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat / Un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român

News.ro acum 22 minute
Candidatul independent în alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan afirmă, marţi, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat”, ceea ce este

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 4 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°