Săptămâna trecută am avut doar două şedinţe de tranzacţionare, însă investitorii au fost ceva mai optimişti, în ton cu evoluţiile de pe bursele externe. Marţea trecută, piaţa a avut o lichiditate destul de bună, însă deoarece miercuri erau aşteptate comunicate macroeconomice importante pentru mersul burselor de pretutindeni, investitorii au rămas rezervaţi, astfel că tranzacţiile s-au redus ca număr şi amploare. În cele două zile, indicii au înregistrat un avans mo
Săptămâna trecută am avut doar două şedinţe de tranzacţionare, însă investitorii au fost ceva mai optimişti, în ton cu evoluţiile de pe bursele externe. Marţea trecută, piaţa a avut o lichiditate destul de bună, însă deoarece miercuri erau aşteptate comunicate macroeconomice importante pentru mersul burselor de pretutindeni, investitorii au rămas rezervaţi, astfel că tranzacţiile s-au redus ca număr şi amploare. În cele două zile, indicii au înregistrat un avans modest. Cu excepţia Petrom, Broker Cluj şi Biofarm, majoritatea celorlalţi emitenţi importanţi s-au situat pe o pantă uşor ascendentă.
Investitorii au digerat foarte bine vestea cu potenţial negativ pentru SIF-uri, a neîndeplinirii cvorumului pentru adunările generale extraordinare ale acţionarilor SIF1 Banat-Crisana şi SIF2 Moldova. Cotaţia SIF1 a rămas nemodificată comparativ cu momentul suspendării de la tranzacţionare de săptămâna trecută, în vreme ce SIF2 s-a apreciat cu circa 0,1 lei pe acţiune.
Rezultatele financiare pe trimestrul întâi ale BCR şi Băncii Transilvania au depăşit aşteptările, însă, cel puţin până acum, piaţa nu a reacţionat la ele. În săptămânile următoare vor sosi tot mai multe comunicate cu privire la profiturile companiilor pe primul trimestru şi probabil că evoluţia cotaţiilor va depinde foarte mult de aceste veşti.
su