Extinderea fondului forestier al României se face, deocamdată, numai pe hârtie Proprietarii de păduri din România nu sunt interesaţi să planteze alţi copaci în locul celor tăiaţi.
Extinderea fondului forestier al României se face, deocamdată, numai pe hârtie
Proprietarii de păduri din România nu sunt interesaţi să planteze alţi copaci în locul celor tăiaţi. Totuşi, dacă nu o vor face, noul Cod Silvic o să-i pedepsească drastic.
După 1990, imense suprafeţe de păduri româneşti au fost rase de pe faţa pământului. Fondul forestier al României mai măsoară, astăzi, doar aproximativ 6,3 milioane de hectare.
Fenomenul furtului de lemn nu putea fi stăpânit, fiindcă nu exista un cadru legislativ. Noul Cod Silvic încearcă acum să stopeze masacrarea pădurilor.
Copacii, plămânii planetei
Un fag de 25 de metri înălţime produce în 20 de minute necesarul de oxigen al unui om pentru trei zile, iar un hectar de pădure reţine într-un an 60 de tone de praf.
Din ignoranţă sau, de cele mai multe ori, din dorinţa de înavuţire, aceste date nu sunt luate în seamă nici măcar de cei care locuiesc în zonele unde se fac defrişări masive.
Oficial, avem peste 20.000 de hectare care aşteaptă să fie plantate. Dar peste 350.000 de hectare, retrocedate proprietarilor, sunt complet neadministrate.
Pe aceste terenuri, în mare parte, pădurea a dispărut, iar dezastrul, semnalat şi de Pro TV, nu pare să-i alarmeze pe oficialii din Ministerul Agriculturii.
Împăduririle, doar planuri
Autorităţile, de voie de nevoie, se declară îngrijorate. Ei spun că până în anul 2035 se doreşte extinderea fondului forestier cu două milioane de hectare.
Sunt însă date notate pe hârtie, impuse de noul Cod Silvic. Dar împădurirea costă. Pentru achiziţionarea puieţilor pentru un hectar de pădure e nevoie azi de 2.000 de lei. Se mai adaugă 1.000 d