Evoluţiile excelente pe care le-a avut de când s-a transferat la Fiorentina l-au adus pe atacantul român Adrian Mutu în atenţia cluburilor puternice din Serie A. „Briliantul“, care are 29 de ani, a fost achiziţionat de gruparea „viola“ de la Juventus Torino, în vara anului 2006, în schimbul a opt milioane de euro. Conform presei italiene, Mutu valorează, în prezent, de trei ori mai mult decât în 2006. Presa peninsulară a scris că oficialii clubului AC Milan vor
să-l transfere pe Adrian Mutu, după ce au abandonat ideea de a-l achiziţiona pe brazilianul Ronaldinho de la formaţia FC Barcelona. De asemenea, în atenţia formaţiei milaneze este şi colegul „Briliantului“ care apără poarta echipei „viola“, francezul Sebastien Frey.
„Milan vrea să dea lovitura în această vară şi să-i transfere de la Fiorentina pe Adrian Mutu şi pe Sebastien Frey. Preţul pentru care se poate încheia această înţelegere este de 40 de milioane de euro. Milanezii ar dori să mai scadă din preţul de transfer al celor doi, încercând să-i ofere la schimb pe Borriello, Abbiati şi Gourcuff“, a scris tuttomercatoweb.com. Evoluţiile excelente pe care le-a avut de când s-a transferat la Fiorentina l-au adus pe atacantul român Adrian Mutu în atenţia cluburilor puternice din Serie A. „Briliantul“, care are 29 de ani, a fost achiziţionat de gruparea „viola“ de la Juventus Torino, în vara anului 2006, în schimbul a opt milioane de euro. Conform presei italiene, Mutu valorează, în prezent, de trei ori mai mult decât în 2006. Presa peninsulară a scris că oficialii clubului AC Milan vor
să-l transfere pe Adrian Mutu, după ce au abandonat ideea de a-l achiziţiona pe brazilianul Ronaldinho de la formaţia FC Barcelona. De asemenea, în atenţia formaţiei milaneze este şi colegul „Briliantului“ care apără poarta echipei „viola“, francezul Sebastien Frey.
„Milan vrea să dea lovitura în această vară