Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCENTE Vocatie si valoare

Publicat in Cuvantul Liber, joi 8 mai 2008 ·

- Diverse - nr. 89 / 8 Mai, 2008 Destinul a fost, inca o data, necrutator, rapind fulgerator din mijlocul familiei, din mijlocul prietenilor si al colegilor un om de o rara bunatate si distinctie, un cercetator cu inzestrari exceptionale in domeniul sau, un cadru didactic universitar foarte apreciat si iubit de colegi si de studenti. Prin disparitia cu totul prematura a profesorului universitar Adrian Marius Husar, comunitatea academica si stiintifica din cadrul Universitatii "Petru Maior”, dar si cea nationala, a suferit o grea si ireparabila pierdere. Prin intreaga sa activitate stiintifica, prof.univ.dr. Adrian Marius Husar s-a impus in constiinta colegilor de la diferitele universitati din Romania ca una dintre cele mai autorizate personalitati in domeniul istoriei antice. Am avut privilegiul sa-l cunosc pe Adrian Marius Husar inca de acum treizeci de ani, de pe bancile liceului si am fost mereu impresionat de vointa si perseverenta cu care si-a urmat propria vocatie, de calmul si nobletea sufleteasca, de cultul valorii, de exigenta si responsabilitatea pe care le manifesta in redactarea propriilor lucrari, remarcabile sinteze ale domeniului pe care l-a ilustrat cu atata stralucire si competenta. Plecand dintre noi mult prea devreme, prof.univ.dr. Adrian Marius Husar lasa in urma o opera cu adevarat remarcabila, prin vastitatea documentatiei, prin amploarea viziunii si profunzimea ideatica. Intreaga sa cariera academica si stiintifica a reprezentat un adevarat exemplu pentru cei care i-au fost studenti, discipoli si colegi, un model de probitate, onestitate intelectuala, competenta si rigoare. Prof.univ.dr. Adrian Marius Husar nu mai este printre noi, dar amintirea sa va ramane mereu vie si luminoasa in constiintele noastre. Prin stingerea sa din viata prematura, comunitatea academica si stiintifica romaneasca pierde pe unul dintre cei mai distinsi reprezentanti

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul Băneasa se închide pentru trei săptămâni. Lucrări de modernizare de peste 2 milioane de euro

Ziare.com acum o ora
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului din Băneasa. Aeroportul va fi închis trei săptămâni pentru lucrări la pistă, care depășesc 2,12 milioane euro și reali

Daniel Niculae vine astăzi la ora 17:30 la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe canalul de YouTube – ProSport

Gandul acum 57 minute
Rapid a învins Unirea Slobozia (2-1), la Clinceni și se aproprie de locurile de playoff. A fost a doua victorie sub comanda lui Marius Șumudică, iar sâmbătă urmează duelul din Giulești cu Oțelul lui Dorinel Munteanu. Ți-a plăcut jocul Rapidului? Cum

Germania și Franța duc Europa în recesiune. Care sunt problemele majore cu care se confruntă cele două țări

Ziare.com acum 4 ore
Europa pare să se apropie de o recesiune, în contextul în care principalele sale economii, Germania și Franța, se confruntă cu dificultăți economice și politice interne, potrivit CNBC. Activitatea firmelor din sectoarele de producție și servicii din

Vreme neobișnuită în luna octombrie. Prognoza actualizată de meteorologi

HotNews acum 3 ore
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, au anunţat marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor

Percheziţii la persoane suspectate că au transmis online, fără drept, toate programele de televiziune din România încă din 2022

Ziare.com acum 45 minute
Poliţiştii şi procurorii fac marţi, 24 septembrie, percheziţii în judeţul Vâlcea, la persoane suspectate că au transmis pe internet, fără drept, toate programele de televiziune din România încă din 2022. La audieri vor fi duse mai multe persoane şi

Zelenski, în SUA: „Suntem mai aproape de sfârşitul războiului”

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat luni pentru ABC News, că Ucraina se apropie de sfârşitul războiului cu Rusia, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi „speriat” de incursiunile ucrainene din re

Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane care au înşelat două femei cu peste 300.000 de euro după ce s-au dat drept actorul Brad Pitt

News.ro acum o ora
Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane acuzate că au înşelat două femei cu 325.000 de euro, dându-se drept starul hollywoodian Brad Pitt pe internet, relatează The Guardian. Suspecţii au luat legătura cu femeile pe o pagină de internet destinată

INSP: 2.252 de noi cazuri de Covid-19 şi 15 decese, înregistrate în ultima săptămână

Mediafax acum 34 minute
Conform statisticilor, în perioada 16-22 septembrie, au fost înregistrate 2.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 19,7% faţă de săptămâna precedentă. 663 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi rei

Un celebru brand de cosmetice şi îngrijire personală deschide primul magazin din România

HotNews acum 54 minute
Brandul internaţional de cosmetice şi îngrijire personală Rituals Cosmetics va deschide miercuri primul magazin din România. Magazinul Rituals Cosmetics se deschide miercuri în Mega Mall din Bucureşti, a anunțat centrul comercial, conform News.ri. M

Marius Budăi: Rectificarea bugetară este pozitivă! Banii suplimentari vor ajunge și la cele 127 de proiecte de investiții din Botoșani

Botosani News acum o ora
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi a anunțat că rectificarea bugetară aprobată de Guvern este pozitivă, iar veniturile suplimentare ale statului vor fi distribuite către Sănătate, Educație, Transporturi dar și în dezvoltarea

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

19°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/24°
mie.

14°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/29°