Candidatii in alegerile locale au inceput sa bombardeze electorii cu propuneri fanteziste, in speranta ca le vor lua voturile: parade lunare gay, garsoniere de 15.000 de euro, bazine de scufundari subacvatice, astuparea raurilor naravase cu dale de beton pe care sa fie amenajate parcari, telegondole, apa ozonificata, internet gratis. "Gogosile electorale" se lanseaza in toata tara. In Neamt, candidata PNG-CD Mirandolina Vinca ofera un metrou intre satele Chintinici si Slobozia, cu sprijin italian, daca va fi aleasa. In Tulcea, Trifon Belacurencu, candidat PSD, le spune oamenilor ca va construi o sosea rapida Constanta-Delta Dunarii, care sa treaca prin poligonul militar de la Babadag; atunci cand americanii se antreneaza in poligon, se vor institui restrictii de circulatie, explica el.
Analistii politici sustin ca o parte a electoratului "devoreaza" cu placere asemenea idei trasnite pe care chiar le crede, din cauza lipsei de educatie. "Unii electori, credulii, asteapta sa fie mintiti. Ei simt o adevarata placere sa auda asa ceva si chiar cred", apreciaza politologul Cristian Pirvulescu. Analistul Adrian Moraru spune insa ca unele din proiectele considerate acum utopice s-ar putea realiza in viitor, precum s-a intamplat cu circuitul de Formula 3, amenajat in jurul Casei Poporului.
Unii candidati in alegerile locale se intrec in propuneri care mai de care mai fanteziste, pentru a le lua ochii alegatorilor si a-i face sa voteze in favoarea lor. "Gogosile electorale" starnesc uneori rasul-plansul: metrou intersatesc in judetul Neamt, parade gay lunare in Focsani, acordarea celei de-a XIII-a pensii, ploi de euro pentru investitii, sosea rapida prin incinta poligonului NATO din Babadag, acces gratuit la Internet pentru tineri, mutarea raurilor s.a. Analistii politici spun ca o parte a electoratului "devoreaza" cu placere asemenea idei trasni