PATAPIEVICI: "Au fost Paştele, Săptămâna luminată, 1 Mai: zilelor libere oficiale li s-au adăugat punţile acordate de guvern şi, astfel disponibilizată, majoritatea oamenilor muncii a beneficiat de unul sau mai multe miniconcedii, amplu mediatizate de televiziuni şi cu insistenţă stimulate de ofertele agenţiilor de turism. "
Totul a plutit într-un aer exaltat de chermeză estivală. Televiziunile s-au mobilizat şi, în stilul deja plictisitor, au îmboldit la distracţie, la adrenalină, la consum, la veselie. Micii şi distracţia nu au fost doar sloganurile mobilizării electorale, de care toţi comentatorii politici s-au distanţat cu sarcasm, ci şi obligaţia petrecerii timpului liber, la care toate televiziunile au îndemnat, ba, ce spun eu, şi-au somat telespectatorii. Te distrezi, exişti (ca tip cool); nu te distrezi, nu exişti (decât ca element antisocial). Datoria faţă de ţară şi neam trece acum prin consum şi distracţie, care, ca şi patriotismul de expresie naţionalistă pe vremuri, au devenit obligatorii.
Ce s-a văzut mai puţin au fost urmările acestei dezlănţuiri de distracţie (încolonată) la aer liber: gunoaiele. Deşi unele televiziuni (Realitatea TV, de pildă) au semnalat, prin imagini elocvente, dezastrul lăsat în urmă de veselii noştri concetăţeni, nici una nu a analizat semnificaţia acestei indiferenţe ori implicaţiile civile ale unui tip de nesimţire care îmbină în chip atât de strâns voioşia şi firescul. Am să încerc să o schiţez aici.
De o parte avem Natura. „Codrul e frate cu românul“, „râul, ramul mi-e prieten numai mie“ etc. - relaţia noastră cu natura (românească) pare o legătură de destin istoric şi metafizic. De cealaltă parte avem Omul, fără rest exprimat prin această nouă religie a distracţiei şi adrenalinei, pe care imperiul mediatic şi răspândirea globalizării o fac nu atât inevitabilă, cât obligatorie (pentru a d
