În perioada 8-30 mai se va desfăşura cea de-a XII-a ediţie a Festivalul Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român. De manifestare se va putea bucura publicul din Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Iaşi. Institutul Cultural Român a preluat din acest an, de la Reprezentanţa Comisiei Europene, proiectul organizării acestui eveniment cinematografic de succes, asumându-şi rolul de interfaţă între cultura română şi străinătate. Cristian Mungiu, ambasador onorific al Festivalului, a realizat spotul de promovare al evenimentului, continuând astfel o tradiţie inaugurată cu Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu, cineaşti cu un bogat palmares internaţional.
În acest an vor fi vizionate filme internaţionale, atât de ficţiune, cât şi documentare, tema fiind dialogul intercultural. Selecţia filmelor s-a realizat la sugestia ambasadelor şi a centrelor culturale ale statelor europene. Festivalul se deschide azi, la Sala Palatului, cu filmul „Cuşcuş cu chefal” („La graine et le mulet”, Franţa, 2007), în regia renumitului cineast Abdellatif Kechiche.
La Bucureşti festivalul se desfăşoară în perioada 8-18 mai. Filmele vor putea fi văzute la cinema Studio şi la Muzeul Ţăranului Român, unde vor avea loc proiecţii în aer liber şi în interior (sala Horia Bernea). De aici, festivalul va pleca în ţară, la Timişoara (21 – 23 mai, Cinema City), Craiova (23-25 mai, cinematografele Patria şi Modern) şi Iaşi (28-30 mai, Cinema City).
(19:20)