Noul preşedinte a depus, ieri, jurământul pe un exemplar special al Constituţiei, în Sala Sfântului Andrei din Kremlin La ora 10.50, Putin a sosit la Kremlin, unde şi-a aşteptat
Noul preşedinte a depus, ieri, jurământul pe un exemplar special al Constituţiei, în Sala Sfântului Andrei din Kremlin
La ora 10.50, Putin a sosit la Kremlin, unde şi-a aşteptat succesorul. La 11 fix, uşile Sălii Sfântul Andrei s-au deschis şi a intrat Medvedev.
Oaspeţii s-au adunat la Kremlin cu aproximativ o oră înaintea ceremoniei. Au fost invitate circa 2.400 de persoane, inclusiv reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate la Moscova.
Printre cei prezenţi s-au numărat şi fosta dirigintă şi profesoară de germană a lui Vladimir Putin, Vera Gurevici, antrenorul de judo al fostului preşedinte, Anatoli Rahlin, fostul rector, actual preşedinte al Universităţii de stat din Sankt-Peterburg, Liudmila Verbitkaia, dar şi văduva căpitanului de pe submarinul Kursk, Irina Liacin. Sala Sf.Andrei nu este întâmplător aleasă pentru ceremoniile de învestitură. Tradiţia porneşte din 1856, de la încoronarea ţarului Aleksandr al II-lea. În această sală au preluat apoi tronul Imperiului rus Aleksandr al III-lea şi Nikolai al II-lea.
Valiza nucleară şi legitimaţia de serviciu
După depunerea jurământului şi discursurile de rigoare, Medvedev a primit onorurile gărzii prezidenţiale împreună cu fostul preşedinte Vladimir Putin, care a părăsit apoi Kremlinul. Adresându-se soldaţilor, el i-a felicitat cu ocazia împlinirii a 72 de ani de la formarea acestei unităţi. După învestitură a primit, în prezenţa ministrului apărării, Anatoli Serdiukov, codurile care îi oferă controlul armei nucelare. Cu câteva zile înainte, ofiţerii-operatori i-au făcut lui Medvedev un instructaj teoretic. Legitimaţia de preşedinte al Rusiei a primit-o în ajun, fără martori.
Noul preşedin