Bancpost a oprit de la tranzacţiile cu numerar la bancomate cardurile de tip Millenium asupra cărora au existat suspiciuni de fraudă, săptămâna trecută.Preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, a explicat că banca a descoperit tranzacţiile suspecte la un interval de câteva ore de la realizarea acestora, pe 1 mai, primul indiciu fiind dat de sumele mari retrase din Bulgaria. Bogza a spus că, ulterior, s-au depistat retrageri suspecte de numerar şi de la bancomate din alte state decât România şi Bulgaria. „Retragerile suspecte au început în jurul datei de 1 mai, iar în interval de câteva ore noi am descoperit tranzacţiile şi am restricţionat folosirea cardurilor de tip Millenium la bancomate. Posesorii acestui tip de carduri pot însă, în continuare, să retragă bani de la unităţile Bancpost, să facă plăţi cu cardul la comercianţi sau să-şi verifice soldul“, a mai spus Bogza, citat de NewsIn. Banca a anunţat încă de pe 2 mai că persoanele care au cardul blocat pot efectua plăţi la comercianţi şi pot ridica sume din cont pe baza actelor de identitate, la casieriile unităţilor Bancpost. Conducerea băncii dădea chiar asigurări că toate cardurile blocate vor fi reemise, pentru evitarea, în viitor, a situaţiilor similare.
Scurgere de informaţii Totuşi, frauda a existat. Bancpost şi poliţiştii din IGPR verifică retragerile suspecte de numerar prin bancomate din România şi Bulgaria, iar poliţia nu exclude scurgerea de informaţii din interiorul băncii, deoarece seriile cardurilor Bancpost în cauză sunt consecutive, au declarat, pentru NewsIn, surse din poliţie. Banca şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au demarat anchete separate pentru investigarea presupuselor fraude, făcute cu carduri de debit, de tip Millenium, emise de Bancpost. „Principalele ipoteze de lucru ale poliţiei iau în calcul o eroare de sistem sau scurgerea de informaţii din interiorul băncii, întrucâ