Revolutionarii si misticii au urat intotdeauna cu violenta clasele de mijloc. Dostoievski, care era si una, si alta – si revolutionar, si mistic –, si care provenea din clasele de mijloc, ii numea pe acesti burghezi "caldicei". Dumnezeu, spunea el, iubeste mai degraba un criminal pocait decat un burghez molau si conventional. Lasand teologia la o parte, s-a dovedit de la Max Weber incoace ca mica burghezie a fost motorul evolutiei Occidentului spre prosperitate. Pentru comunisti insa, clasele de mijloc erau, prin inertia si rezistenta lor, principalul dusman din interior, si distrugerea lor a fost lansata metodic chiar de catre Lenin… care provenea din ele. S-a argumentat ca ritmul lent al democratizarii unor din tarile iesite din comunism s-ar explica prin absenta sau fragilitatea claselor de mijloc. Cu toate astea, in Ungaria, un sondaj recent a aratat ca mai bine de jumatate din populatie se considera ca apartinand claselor de mijloc. Bineinteles, o clasa de mijloc recreata atat de rapid pastreaza ceva de parvenit, fiind dispretuita atat de cei de jos, cat si de artisti si de protipendada. Un articol din cotidianul Magyar Nemzet ii descria pe reprezentantii acestei clase ca fiind oameni binecrescuti, care cultiva cactusi pe balcon, au un acvariu in apartament si duc flori secretarei.

Marea lor aventura si realizare este atunci cand reusesc sa insele Fiscul. Sunt plicticosi, dar prin snobismul lor, care-i impinge sa cumpere carti si sa mearga la spectacole, ei fac in mod paradoxal sa functioneze cultura. Prin alte parti, clasele de mijloc nu au existat niciodata. In Macedonia, Albania sau Bielorusia, lungile decenii de comunism venite dupa feudalism au leganat o societate intr-adevar fara clase, mase de oameni traind moderat sau saracacios si conduse de o nomenclatura iesita tot din randurile lor. Liberalizarea brusca a societatii nu a putut crea