De la retrospectiva dedicată cinematografiei din Hong Kong în 1998 şi pînă la ediţia jubiliară din acest an, Festivalul de la Udine a parcurs un drum constant ascendent, transformîndu-se treptat dintr-un simplu prilej de a vedea succesele de public din Asia într-o adevărată platformă a colaborării în domeniile producţiei şi distribuţiei de filme. Asta a demonstrat întîlnirea din acest an dintre personalităţi marcante – din China, Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia, pe de o parte, şi din Europa, pe de altă parte –, precum Marco Müller, directorul Festivalului de Film de la Veneţia, dar şi pro-ducător al unor filme chineze, alături de reprezentanţi ai Comisiei Europene – Programul Media, ai Institutului Luce şi de directorul Comisiei de Film a regiunii Friuli-Veneţia-Giulia, care a prezentat oportunităţile concrete de finanţare a producţiilor realizate în această zonă a Italiei. Întîlnire, inspirat intitulată Ties that Bind, care va conduce în mod sigur la noi coproducţii şi la folosirea de către cineaştii asiatici a unor locaţii italiene, aşa cum s-a întîmplat deja în 2004. Împlinirea unei vîrste „rotunde“, chiar dacă încă fragedă, dă ocazia unei priviri retrospective, şi, cum fiecare selecţioner a prezentat pe larg evoluţia cinematografică a ţării de care se ocupă, am putut să descopăr interesante similitudini între „noul val“ coreean din anii ’90 şi situaţia actuală a cinematografiei noastre. Iar dacă termenul „similitudini“ poate părea forţat unora, cel puţin unele idei care se desprind din experienţa cinematografiei coreene a ultimelor două decenii cred că merită a fi reţinute pentru a se încerca aplicarea lor şi pe malurile Dîmboviţei. Premisele succesului cinematografic coreean O dictatură, fie că e de dreapta, fie de stînga, rămîne o dictatură! Dorinţa de a controla totul, care a condus la aberaţiile cenzurii, ne este şi nouă cunoscută, rezultatul fiind o asfixi