Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Vanghele de la Mediafax a câştigat Press Freedom Award 2008 - VIDEO

Publicat in Gandul, joi 8 mai 2008 ·

Ovidiu Vanghele, Senior Reporter la agenţia Mediafax, a câştigat Press Freedom Award - A Signal for Europe 2008. Premiul este acordat, anual, de organizaţia Reporteri fără Frontiere Austria, pentru investigaţii pe teme politice, sociale, de drepturile omului sau privind corupţia. Competiţia se adresează, începând din 2001, jurnaliştilor din Europa de Sud-Est şi statele vecine Uniunii Europene, iar în 2008 a fost deschisă românilor şi bulgarilor.

Ovidiu Vanghele este singurul român premiat în 2008, ceilalţi doi câştigători fiind din Bulgaria: Svetlana Batalova şi Kristina Koleva - Tuncheva. Anul trecut, Vanghele a obţinut premiul pentru cea mai bună ştire de agenţie din partea Clubului Român de Presă.

Vanghele a concurat cu un material publicat pe fluxul Mediafax în octombrie 2007, despre afacerea „Caltaboşul”. A fost primul jurnalist care a scris despre imaginile cu presupusa mită destinată lui Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii la acea vreme.

Premierea va avea loc la Parlamentul austriac pe 15 mai, sub patronajul preşedintelui instituţiei, Barbara Prammer, şi sub auspiciile Comisiei UNESCO din Austria. (D.P.)

Ovidiu Vanghele, Senior Reporter la agenţia Mediafax, a câştigat Press Freedom Award - A Signal for Europe 2008. Premiul este acordat, anual, de organizaţia Reporteri fără Frontiere Austria, pentru investigaţii pe teme politice, sociale, de drepturile omului sau privind corupţia. Competiţia se adresează, începând din 2001, jurnaliştilor din Europa de Sud-Est şi statele vecine Uniunii Europene, iar în 2008 a fost deschisă românilor şi bulgarilor.

Ovidiu Vanghele este singurul român premiat în 2008, ceilalţi doi câştigători fiind din Bulgaria: Svetlana Batalova şi Kristina Koleva - Tuncheva. Anul trecut, Vanghele a obţinut premiul pentru cea mai bună ştire de agenţie din partea Clubului Român de Presă.

Vanghele a con

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Peșchir rămâne în arest. Tribunalul București i-a respins contestația

Adevarul acum 19 minute
Bogdan Peșchir, cunoscut sub numele de Bogpr, rămâne în arest preventiv în următoarele 30 de zile, după ce Tribunalul București i-a respins contestația la arestul preventiv. Decizia a fost luată în complet de divergență, cu majoritate, iar soluția e

Elena Lasconi, despre propunerea lui Nicușor Dan privind retragerea din cursă: „Eu nu o să cedez. O să mă duc la toate dezbaterile”

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan a declarat într-o emisiune că ar fi dispus să negocieze intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, pentru a evita o finală între George Simion și Victor Ponta. Elena Lasconi, candidata USR la preș

Elena Lasconi susţine că Nicuşor Dan i-a cerut, la alegerile din 2024, să se retragă în favoarea lui Nicolae Ciucă / Ea afirmă că la întâlnire urma să fie prezent şi un diplomat care ar fi fost fotografiat alături de primarul Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, susţine că, la alegerile prezidenţiale din 2024, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, i-ar fi cerut să se retragă în favoarea lui Nicolae Ciucă. Lasconi afirmă că a fost invitată la o întâlnire cu liderul de

NATO promite un sprijin de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina. Mark Rutte: „Amenințarea Rusiei vizează și securitatea altor zone ale lumii”

HotNews acum o ora
Țările aliate au promis deja în primele trei luni ale acestui an sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina și vor susține în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o confer

Guvernul slovac aprobă împuşcarea a 350 de urşi după ce o persoană a fost ucisă săptămâna trecută. România, luată ca model de autorităţile de la Bratislava

News.ro acum 4 ore
Guvernul slovac a aprobat miercuri împuşcarea a 350 de urşi în acest an, după creşterea numărului de atacuri ale urşilor bruni, a căror populaţie a crescut în ultimii ani, a anunţat premierul Robert Fico, relatează Reuters. Ţara central-europeană gă

TikTok dezvăluie rețeaua de conturi false folosite în campania electorală din 2024

Mediafax acum 3 ore
Deși anchetele procurorilor vizează în acest moment doar sprijinul presupus ilegal primit de Georgescu, raportul TikTok sugerează că și AUR ar fi beneficiat de aceste tactici, scrie Gândul. Gigantul chinez a eliminat 27.217 conturi care făceau parte

Moldova: agenții ruși au cheltuit anul trecut 200 de milioane de euro pentru a cumpăra voturi

Mediafax acum 51 minute
Premierul Republicii Moldova a declarat miercuri că agenții ruși au cheltuit aproximativ 200 de milioane de euro pentru a cumpăra voturi la alegerile prezidențiale și la referendumul de anul trecut, potrivit Reuters. Suma reprezintă aproape 1% din P

Rusia și-a aruncat în aer propriul baraj din Belgorod de teama blindatelor ucrainene. Imagini cu megaexplozia

Libertatea acum o ora
Armata rusă și-a distrus propriul baraj în regiunea de frontieră Belgorod cu o bombă aeriană, de frica avansului forțelor ucrainene. Un videoclip care circulă pe rețelele de socializare a arătat impactul dispozitivului exploziv, despre care se crede

O nouă regulă pentru românii care cer viză pentru Statele Unite intră în vigoare din 7 aprilie

HotNews acum 2 ore
Românii care vor să meargă în Statele Unite și care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a dovedi că au folosit același formular de cerere la programarea interviului. Modificar

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 7 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/16°
joi

7°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

mie.

8°/11°
joi

7°/12°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/19°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/13°
joi

6°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

5°/17°