Decesul, cu cateva zile in urma, al istoricului israelian – nascut in Romania – Jean Ancel este un prilej trist care readuce in actualitate, acolo unde ar trebui sa stea mereu, mostenirea secolului al XX-lea. Pentru Romania, pe seama careia B. P. Hasdeu scria, pe la 1860, o istorie a tolerantei religioase, bucuros ca faptele nu il contrazic, evenimentele din al doilea deceniu interbelic si din timpul celui de-al doilea razboi mondial constituie o povara morala greu de interpretat coerent si in profunzime. Mandru, cu un veac inainte, printr-o pana inspirata, de savant, datorita tolerantei sale cultural-lingvistice si confesionale, poporul roman s-a trezit antrenat, din motive ce raman sa fie analizate, printre protagonistii intolerantei si ai violentei interculturale si interrasiale. Evreu de origine, provenind dintr-o familie imputinata drastic de iuresul ideologic, politic si militar din perioada amintita, Jean Ancel a parasit Romania la inceputul anilor ’60, stabilindu-se in Israel, dornic sa inteleaga cat mai aprofundat ce se putuse petrece.
Practic, intreaga lui opera s-a centrat pe reconstituirea cat mai atenta si mai detaliata a derapajului inspre violenta si spoliere minoritara in contextul dictaturilor brune. si totusi, la ora bilantului, istoricul imi comunica epistolar: "Nu am studiat niciodata istoria romanilor si a evreilor din ura fata de poporul roman, din nepasare fata de soarta lui sau dintr-un sentiment de superioritate ca apartinand unui popor care a definit diferenta intre bine si rau in urma cu 3.500 de ani.// Iar cand am parasit Romania, 20 din cele 40 de kg de boarfe pe care Romania mi-a permis sa le iau au fost, in primul rand, poeziile lui Eminescu, Bacovia, Toparceanu, piesele lui Caragiale etc., etc., carti pe care le pastrez si acum.// Am studiat descatusat de orice constrangere mintala, ideologica si sentimentala. Va mart