O duminică însorită de primăvară. Cerul senin, copacii în floare şi aerul răcoros ne invitau parcă să ieşim din casă. Cum aflaserăm de mai vechea iniţiativă a Muzeului Ţăranului Român de a organiza în casa lui Udrişte Năsturel, cumnat şi sfătuitor de taină al domnitorului Matei Basarab, un Muzeu al Boierului Român, ne-am gîndit să mergem pînă la Hereşti, un sat situat la confluenţa Dîmboviţei cu Argeşul. Ce-i drept, acum cîţiva ani mai făcuserăm o excursie prin aceste locuri şi aflaserăm conacul logofătului cărturar complet abandonat, deşi, după cum ne-au informat atunci localnicii, pînă în 1989 funcţionase ca muzeu. Oricum, de data aceasta nu am mai putut ajunge, din cauza drumurilor pline de hîrtoape. Dar dacă tot am ieşit din casă, ne-am zis să mai colindăm prin împrejurimi şi astfel am ajuns la Negoeşti. Într-o rîpă plină de gunoaie, pe lîngă care trece şoseaua naţională, se înalţă vechea biserică a satului, ctitorie a lui Matei Basarab. De altfel, în zonă, locaşurile de cult ridicate de acest domn protector al literelor şi artei se găsesc la tot pasul, căci, faţă de predecesorii săi, care au preferat zonele de deal pentru a-şi amplasa ctitoriile, Matei Basarab s-a arătat interesat de construirea a noi aşezăminte bisericeşti şi în zonele de cîmpie. Limitîndu-mă doar la cele din Cîmpia Dunării, din imediata vecinătate a Bucureştilor şi a judeţului Ilfov, amintesc bisericile de la Căldăruşani – judeţul Ilfov (1638), Drăgăneşti – judeţul Teleorman (1647), Sadova – judeţul Dolj (1633), Plătăreşti (1648) şi Mănăstirea, pe vechea denumire, Cornăţel, (1648) – judeţul Călăraşi. Despre bisericile ridicate de Matei Basarab în această zonă a ţării scria Iorga în Istoria Bisericii Româneşti1 astfel: „Apoi, la ţară, pe cîmpul luptei de la Călugăreni, la care va fi luat parte şi el, în tinereţă, Matei orîndui să se facă o biserică, chiar lîngă zidul unde s-a hotărît norocul; n