Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MGMT: viziune şi fun

Publicat in Observator Cultural, joi 8 mai 2008 ·

Alăturîndu-se noilor senzaţii Vampire Weekend sau Yeasayer, tot din Brooklyn vine şi duoul MGMT cu primul „mare“ album pop al anului. Însă, pop este doar un fel de a scăpa încă din start de aplicarea ştampilei: „eclectic“. Disponibil în Statele Unite încă de la începutul anului, Oracular Spectacular părea destinat, în cel mai bun caz, să ajungă în vîrful unei liste cu cele mai subestimate albume ale anului. Să fim serioşi, cei mai mulţi dintre ascultători nici nu se pot pune de acord cum să le pronunţe numele. Undeva la marginea omniprezentului curent indie, poate şi ca urmare a asocierii cu canadienii de la Of Montreal, pentru care au cîntat ca opening act, muzica lor pare o ciudată progenitură a unei uniuni dintre The Kinks şi Bootsy Collins, vizitînd însă multe zone ale „spectrului muzical“. După succesul primului single, pentru discul de faţă, care le-a adus succesul neprevăzut peste Atlantic, au fost întrebaţi cu ce listă de producători ar visa să lucreze. Răspunsul lor sarcastic a fost Prince, Nigel Godrich (producător care a lucrat cu trupe precum Radiohead, Beck şi Travis), Barack Obama şi „nu Sheryl Crow“. Labelul Columbia l-a trimis în schimb pe Dave Friedman, cel care s-a ocupat de Flaming Lips şi Mercury Rev. Ca de obicei, rezultatul manipulat de maşinăria Friedman reprezintă o superproducţie elaborată şi plină de straturi de sunete şi efecte, distorsionate şi ascunse unele sub altele. „Am refăcut multe din piesele care sunau prea finisat... Dave le-a trecut prin chestia lui care le-a zdrobit şi le-a făcut să sune scîrbos din nou. Sînt mult mai bune acum.“ Ironia acidă cu care e îmbibat albumul devine evidentă încă din „Time to Pretend”, un fel de primă piesă manifest în care Andrew Van Wyngarden şi Ben Goldwasser iau în bătaie de joc lifestyle-ul rock and roll cu versuri ca „Let’s make some music, make some money, find some models for wives / I’ll go to

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 54 minute
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro

News.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). ”CNAIR informează utilizatorii reţelei de d

Caz șocant la Constanța! Profesor incendiat de un student nemulțumit de nota primită la examen

Ziua Constanta acum 28 minute
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei universități din municipiul Constanța, ar fi avut loc un incident între

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum o ora
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum 41 minute
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

Trenul IR 1992 Timişoara Nord-Mangalia va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore/ CFR Călători: Principalele cauze sunt avarierea locomotivei după ce a lovit un copac, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune, în urma furtunilor

News.ro acum 2 ore
Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un

Klaus Iohannis l-a acreditat pe Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia / Genţiana Şerbu, numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis l-a acreditat, joi, pe deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia iar pe Genţiana Şerbu, ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei.

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°