Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, lipsiţi de motivaţie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 mai 2008 ·

Pandurii Târgu Jiu a pierdut două locuri în clasament din cauza înfrângerii cu Gloria Bistriţa (1-3), dar şi bani din drepturile TV, care sunt distribuiţi în funcţie de poziţia ocupată la finalul sezonului. De asemenea, echipa lui Eugen Neagoe a ratat ocazia de a-şi depăşi cea mai bună performanţă în Liga I, locul 11 obţinut la finalul sezonului 2006-2007, acum mulţumindu-se cu poziţia a 12-a.

Antrenorul pandurilor susţine că nu a putut să-şi motiveze jucătorii care îndepliniseră obiectivul cu o etapă în urmă. „Ne-am dorit să nu pierdem, să terminăm pe o poziţie cât mai bună în clasament. Din păcate, nu am ştiut să profităm de situaţia bună. Am primit trei goluri din faze fixe. Când nu eşti concentrat sută la sută, se întâmplă. Ştiam că ne va fi greu. Au fost meciuri în care băieţii mei au făcut lucruri minunate, dar, după acel joc cu Dacia Mioveni, şi-au pierdut concentrarea şi a fost aproape imposibil să-i mai mobilizez cum am făcut-o la partidele celelalte. Am avut un miniretur foarte bun, dar ne doream să nu pierdem cu Bistriţa şi să terminăm campionatul pe o poziţie mai sus, însă, când nu tratezi bine jocurile, pierzi“, a spus Neagoe.

Acestuia îi place să creadă că sezonul tocmai încheiat a fost curat, în ciuda celor vehiculate în special de presă. „Campionatul a fost foarte disputat. S-a jucat pe teren. Nu cred că s-au făcut lucruri murdare, nici acum, în ultima etapă. Se făceau fel de fel de speculaţii, dar nu tot ce se vorbeşte este şi adevărat. Cred că a fost un campionat foarte frumos, iar dacă s-a jucat şi retrogradarea, şi campioana în ultima etapă înseamnă că a fost un campionat corect. Cel puţin aşa îmi place să cred, eu nu ştiu altceva“, a mai spus Neagoe.

Reunirea pandurilor, pe 11 iunie

După tradiţionalul chef de final de sezon organizat de conducerea clubului aseară, la Rânca, pandurii au intrat oficial în vacanţa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°