Deşi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, la începutul săptămânii, oprirea de la difuzare a spotului "Alege-ţi stăpânul cu grijă", postul Antena 3 continuă să-l difuzeze,
Deşi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, la începutul săptămânii, oprirea de la difuzare a spotului "Alege-ţi stăpânul cu grijă", postul Antena 3 continuă să-l difuzeze, fapt ce a stârnit discuţii aprinse în şedinţa de ieri a Consiliului. Membrii CNA s-au arătat indignaţi de faptul că staţia nu a ţinut cont de hotârârea lor, mai ales că la finalul clipului apare textul "Interzis de CNA".
"Vreau să vă spun că mă simt jignit. Dacă noi interzicem ceva şi nimeni nu se supune, hai să plecăm acasă. Acest text, <> , este un rahat", a spus Ioan Cărmăzan, membru în consiliu. La rândul său, Ioan Onisei, membru CNA, a apreciat că spotul "îndeamnă lumea să nu meargă la vot". "Se creează un precedent periculos", a spus Onisei, citat de NewsIn.
Consiliul ameninţă cu sancţiuni
Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a arătat că spotul ar putea fi difuzat dacă va fi modificat şi va fi prezentat în cadrul emisiunilor electorale. "Vedem dacă se schimbă ceva în regimul acestui clip şi dacă nu, mâine (astăzi, n.r.), la şedinţă, trecem la măsura următoare (sancţiune, n.r.)", a mai spus Popescu, citat de Mediafax. La şedinţa de joi a consiliului a fost invitat şi Sorin Oancea, director general al Antenei 3, care însă nu a venit, anunţând că ar putea fi prezent abia în şedinţa de marţi a CNA.
Spotul electoral "Alege-ţi stăpânii cu grijă" a fost difuzat de Antena 1 şi Antena 3 începând cu 2 mai, în afara emisiunilor electorale. În cadrul materialului sunt prezentate imagini stilizate ale Palatului Parlamentului, steaguri de culoare roşie şi portretele preşedinţilor Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu.