Imediat după ce preşedintele Băsescu a acuzat partidele de „blat politic“ în campania pentru locale, maşina de propagandă a celor 322, copios servită de televiziunile de ştiri (că doar le aparţin), a reluat tema preşedintelui scandalagiu şi diabolic.

Ce-ar fi însă să ducem mai departe metafora sportivă a preşedintelui? În fond, campania electorală ar trebui să fie echivalentă cu o finală de campionat în care se luptă până la epuizare două echipe, puterea şi opoziţia, pentru a obţine marele trofeu, adică puterea politică. Or, nici un trofeu nu se obţine - şi nu se merită - fără luptă. Contrar celor spuse pe la colţuri sau prin talk-show-uri, electoratul nu respinge lupta politică în sine, ci doar cearta de mahala care i-a luat locul sub influenţa televiziunilor. Am putea spune chiar că electoratul îşi doreşte o luptă autentică, pe argumente, principii, valori, dusă de oameni cu convingeri politice ferme şi animaţi de dorinţa de a servi interesul public. El a arătat chiar că-i poate susţine pe adversarii puterii, alungând PDSR de la putere în 1996 şi votând în număr mare pentru Alianţa D.A. şi pentru Traian Băsescu în 2004.

Ce s-a întâmplat însă la patru ani după ce Alianţa D.A. şi candidatul ei la preşedinţie Traian Băsescu au reuşit să ajungă la putere cu un discurs ferm anticorupţie? Lucrurile nu stau mai bine, ci mai prost; legile menite să combată corupţia sunt tot mai proaste şi parlamentarii tot mai neruşinaţi, iar Curtea Constituţională a susţinut toate demersurile demnitarilor cu dosare penale de a se sustrage judecăţii în instanţă. În aceste condiţii, care scârbesc şi exasperează electoratul, te-ai aştepta ca politicienii din opoziţie - adică PDL - să se revolte cu convingere şi să transforme lupta împotriva corupţiei şi fărădelegii în temă de campanie, cu atât mai mult cu cât în parlament se iau decizii incredibile, menite să compromi