Ori de cate ori privesc o gravura sau o reproducere dupa o gravura de Michel Bouque, ma izbeste disproportia colosala dintre cladiri si fiinta umana. Fireste, oamenii au fost adaugati pentru a da viata si miscare imaginii, totusi s-ar fi cuvenit ca acest adaos sa se fi facut in limitele normalului.

Ceea ce-i curios este ca sunt bine desenati, prin urmare li s-a dat atentie, insa sunt mici, nefiresc de mici. Or, romanii nu sunt o natiune de pitici. Este singurul repros pe care il fac gravurilor dupa desenele lui Bouquet, altfel impecabile. Ma intreb daca "eroarea" i se datoreaza lui sau gravorului, daca nu a avut habar de ea, sau a girat-o...? Nu stiu si nu cred ca voi afla vreodata raspunsurile la aceste nedumeriri. Trecand - cu parere de rau - peste acest aspect de ordin tehnic, remarc in gravura pe care o prezint aici, atentia deosebita pe care Bouquet a acordat-o detaliului. Multumita acestei slabiciuni putem cunoaste astazi cum se infatisa ochiului aceasta ctitorie brancoveneasca in anul 1841. Biserica este vazuta dinspre Podul Targului de Afara (Calea Mosilor de astazi), din locul pe care s-a taiat ulterior prelungirea strazii Lipscani. Hanul care o inconjura avea doua caturi si un turn la intrare in care, probabil, erau amplasate clopotele bisericii. Din imagine nu rezulta ca hanul si biserica se aflau in paragina, cum sustin documentele vremii. Poate ca si la mijlocul secolului al XIX se foloseau tertipurile de astazi, cand se dorea cu orice pret demolarea unui imobil. In orice caz, dupa incendiul din 1847, care a afectat intr-o oarecare masura biserica, din han ramanand doar zidurile, ansamblul a fost pus fara multe discutii la pamant, incendiul indeplinind dorinta edililor.

Ori de cate ori privesc o gravura sau o reproducere dupa o gravura de Michel Bouque, ma izbeste disproportia colosala dintre cladiri si fiinta umana. Fireste, oamenii au