"Vulturul ce roteste sus/ va fi atunci de mult apus./ Langa Sibiu, langa Sibiu, prin lunci/ numai stejarii vor mai fi si-atunci./ Mai aminti-ma-va un trecator/ vreunui strain, sub ceasul lor ?/ Nu cred sa ma vesteasca cineva,/ caci basmul ar incepe-asa:/ Pe-aici umbla si el si se-ntorcea mereu,/ contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu" (Lucian Blaga). Din fericire, premonitiile poetilor nu se implinesc totdeauna. Sau nu in intregime.

Vulturul e desigur, acum, numai umbra rotita pe cadranul eternitatii. Stejarii fosnesc inca, aceiasi, peste trecatorii din Dumbrava Sibiului. Poetul...? In pofida spaimei lui Lucian Blaga inaintea acestui orologiu al nefiintei care este timpul, vestirea ramane. Caci vestit este trecatorilor care, ca si el, suntem cu totii, prin lume. Vestit, deopotriva, de catre noi, trecatorii, strainului. Strainului de pamantul acesta, dar nu de poezie si, de-acum, nu de poezia lui Blaga.

De optsprezece ani, de optsprezece editii, la Cluj - si daca adaugam si cele sapte editii pariziene ale sale, putem socoti de un sfert de veac -, Festivalul International ce-i poarta numele il vesteste pe Blaga, vesteste trecatorilor si strainilor existenta acestui teritoriu poetic in care se profeseaza si prin care se poate profesa acea "metafizica a existentei", cum o numea Antonio Machado, in care timpul primeste o valoare absoluta, in care te poti simti, deopotriva, "contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu".

De atata amar de vreme, Festivalul International Blaga spune "basmul" acestui poet, acestui poet nu atat al veacului sau, cat al anului 2000, al secolului XXI.

Il spune strainilor care nu mai sunt straini de el si de poezia sa, poetilor lumii, trecatori ca si el, ca si el "contimporani cu fluturii, cu Dumnezeu".

In devenirea europeana a acestui "basm", rolul Festivalului Blaga este capital. Fara el poetul ar fi fost, inca, un