O zi de miercuri, în aparenţă ca oricare alta. În câteva minute, Cristina şi Mihai vor deveni soţ şi soţie. În faţa primăriei, emoţia le strânge inimile. Lângă ei, familia şi câţiva oameni dragi care le-au fost alături de când diagnosticul sumbru le-a întors viaţa pe dos. Acum, sunt fericiţi. Pentru câteva ore, nu se vor mai gândi la operaţia care va trebui efectuată în străinătate. Miroase a nobleţe şi speranţă împletită cu tristeţe. Pentru amândoi, hotărârea a venit ca un lucru firesc. E un gest pe care voiau să-l facă de mult. Acum, a sosit timpul. „Mă gândisem să-i fac o surpriză lui Mihai după sărbătorile pascale. În acelaşi timp, fără să vorbim despre asta, el se gândea să programăm nunta. Şi, în urmă cu ceva timp, mi-a spus: «Hai să ne căsătorim!»“, povesteşte Cristina. A durat cât să treacă de birocraţie - acte şi cele necesare unei cununii civile. Şi miercuri au ajuns în sala mică a Primăriei Craiova.

Da!... pentru totdeauna E dimineaţă. Una obişnuită, de mai vesel şi optimist. Cristina se trezeşte devreme. N-a dormit prea bine peste noapte, cu gândul la ziua cea mare. Se ridică din pat automat, făcând deja calcule în minte, programând acţiuni, aşteptând invitaţii, luându-l de mână pe Mihai, privindu-l în ochi şi spunându-i cu toată dragostea şi încrederea „Da!“. În timp ce se spală, se gândeşte la ce-a rămas de făcut: prăjiturelele, sticla cu şampania, paharele. La uşă, se aude soneria. Primii sosiţi. Din familie. Începe agitaţia. Acum se face două! Mai sunt atâtea de aranjat şi timpul trece rapid! „M-am trezit singură, de bunăvoie. M-am îmbrăcat singură, tot de bunăvoie“, glumeşte câteva ore mai târziu, după ce devine doamna Paloş. Cu doar câteva minute înainte de ora două, au păşit înăuntru încet, aproape cu teamă, urmaţi de cei apropiaţi, aşteptând cuminţi ceremonia. „Începem“, anunţă primarul. „Domnule Paloş Valentin Mihai, de bunăvoie şi ne