Citez, dintr-un dicţionar de literatură română, apărut în 1979, la Editura Univers, un fragment din textul despre Mihail Sebastian: "...în 1933 îi apare primul roman, Femei, care, văzut în perspectiva întregii creaţii, are meritul de a schiţa personajele pieselor sale, în special pe cele feminine. În anul următor, 1934, publică De două mii de ani, capodopera prozei sale. Este un roman al "experienţei", al "autenticităţii", cum l-a numit Camil Petrescu, apropiindu-se de proza gidiană a "experienţei", fiind un jurnal intim deghizat, destul de apropiat (de remarcat sărăcia limbajului n.m.) de unele dintre romanele lui Mircea Eliade, ca de pildă Huliganii sau Întoarcerea din rai. Cartea descrie destinul unui intelectual evreu, în împrejurările pătrunderii sale în viaţa universitară a Bucureştilor, apoi în cea literară, experienţa pariziană, fiind o suită de portrete zugrăvite la modul abstract, eseistic, cu intervenţii şi meditaţii asupra destinului uman, asupra sensului vieţii. Vocaţia analitică a autorului, strălucit traducător şi interpret al lui Proust, este deosebită, dar el n-are capacitatea de a face să trăiască intens personajele, căci febrilitatea ideilor invadează adesea desenele (greşeală de tipar: destinele) eroilor. M.S. este mai ales un eseist şi un moralist, în sensul lui Anatole France, iar literatura sa provoacă mai degrabă satisfacţii intelectuale decît artistice."
Avem deja, cred, oferite de dicţionar, majoritatea reperelor "intelectuale, dar şi artistice", dar nu toate sînt în regulă. Ce este cu acest "pătrunde", nu cumva de obicei se spune "intră", apoi de ce în viaţa literară, de vreme ce personajul e arhitect şi lucrează într-o aşezare petrolieră, nu sînt prea multe observaţii dure pentru o carte anunţată drept capodoperă? Nu se suflă un cuvînt despre celebra prefaţă a lui Nae Ionescu, despre scandalul care a urmat şi despre volumul Cum am de
