Am schimbat multe rînduri de ceasuri, de la cele din carton, cărora le mişti limbile cu mîna, pînă la complicate bijuterii atomice, am încercat calendare ţinute după mituri, după scripturi, după mişcarea stelelor, pînă să aflăm, în fine, că timpul e perfect anonim. Nici unul din cuţitele care-l feliază sistematic nu-i dă, cîtuşi de puţin, o identitate, nu-l fixează, nu ne explică, spre desfacerea angoaselor, cine e domnul grăbit. Şi, pentru că lucrurile nu pot să rămînă aşa, ne consolăm cu dovezi - simple plastografii - ale ocupaţiilor noastre, din care reiese trecerea lui. Unele mai puţin sistematice, altele, adevărate cronologii.
Asemenea borne sînt analele. Un anume orgoliu academic le-a scos din istoria lor, de martori ai imperiului, scrieri adesea incomplete în care se citea, sărind volume lipsă, creşterea şi descreşterea cezarilor, şi le-a făcut arhiva oralităţii conferinţelor, a sesiunilor în plen, ierbare stufoase cu ore presate.
Am în faţă Analele Academiei Române, volumul de Memorii ale Secţiunii literare, din 1906-1907. Un tom la vreo 700 de pagini, avînd, între copertele ca de piele, cu cotor verde şi scris auriu, desenul marmorat al mai tuturor colecţiilor de reviste vechi - unele pagini îngălbenesc de tot, altele, din cine ştie ce pricină, se păstrează. Tipărit la Institutul de Arte Grafice "Carol Göbl" din Strada Doamnei. Cîndva, a stat în rafturile Societăţii de lectură Andreiu Şaguna a secţiunii pedagogice (cum se poate descifra, încă bine, pe ştampilele violet, cu chipul mitropolitului, care apar, din ce în ce mai şterse - bibliotecarul n-a mai înmuiat în tuş... - în dreapta sus, pe pagini), de la Şcoala Normală de Băieţi "Andrei Şaguna". Dovada unui interes care nu se oprea în Biblioteca Academiei, cum conţinutul Memoriilor o dovedeşte prea bine.
Fiecare din cele opt studii, intervenţii ale academicienilor, în şedinţe, în ce
