Bucureştenii au, de ieri, un ghid pentru a găsi mai uşor parcurile, locurile de agrement, pistele de biciclete şi instituţiile culturale. Sursa: Asociaţia culturală „Goodartofnoon“
Lipsa marcajelor către locurile de agrement sau absenţa unei educaţ ii a transportului alternativ sunt doar două dintre punctele slabe ale Capitalei, care reies din harta locurilor „verzi“ a Bucureştiului, realizată de Asociaţia culturală „Goodartofnoon“. Societatea civilă începe să se implice tot mai mult în problemele ignorate de către autorităţi. Harta „verde“ a adunat peste 100 de cetăţeni, care au lucrat la identificarea resurselor durabile ale oraşului.
Neajunsurile Capitalei, ce reies din harta „verde“, în forma ei incipientă, se referă la faptul că bicicliştii nu au unde să-şi parcheze mijloacele de transport pe două roţi, iar persoanele cu dizabilităţi sunt puternic discriminate. De exemplu, cei care se deplasează în scaune cu rotile pot intra sau ieşi din metrou, doar la sta- ţiile Gara de Nord, Basarab sau Piaţa Unirii, unde sunt amenajate rampe speciale.
Bicicleta, fiţă sau necesitate?
Dacă în ultima vreme oraşul a fost binecuvântat şi cu trasee de biciclete, chiar dacă de cele mai multe ori acestea sunt blocate de florării, piloni, maşini sau afişaje ale caselor de schimb, Capitala are - conform hărţii verzi - un singur centru de închiriere a bicicletelor. Acesta este amplasat în strada Agricultori, numărul 66 şi aparţine Federaţiei Bicicliştilor din România şi Asociaţiei „Bate şaua să priceapă iapa“. Preţul de închiriere al unei biciclete rămâne destul de piperat: 60 de lei pe zi, discutabil în funcţie de numărul de zile. Totodată, pentru cască de protecţie, doritorii trebuie să mai plătească alţi 6 lei pe zi.
Proiectul, iniţiat de Asociaţia culturală „Goodartofnoon“, a fost inspirat de modelul „Green Map“ - rea