Surâde abia ghicit, dar farmecul ei l-a ajutat pe preşedintele Franţei să câştige popularitate. Carla Bruni e dama de inimă roşie a lui Nicolas Sarkozy, dar banii ei nu sunt suficient de buni pentru un doctor elveţian.
1 /.
În calitate de primă-doamnă a Franţei, fostul supermodel Carla Bruni a început să fie foarte activă în domeniul actelor de caritate. Pe 29 aprilie, ea se afla în vizită la o asociaţ ie de ajutorare a copiilor tunisieni, „SOS Gammarth“. Din păcate, însă, trecutul de supermodel şi lipsa de inhibiţ ii îi dau de furcă în demersurile caritabile.
Banii proveniţi din vânzarea unei fotografii alb-negru în care Carla apare goală au fost refuzaţi de un doctor elveţian care conduce mai multe spitale pentru copii în Cambodgia. Cei 90.000 de dolari nu au fost acceptaţi, deoarece conducerea spitalului dezaprobă strângerea de fonduri de pe urma nudităţii feminine. „Am refuzat din respect pentru pacienţi şi pentru mamele lor. Nuditatea nu e privită aici ca în Vest. Nu suntem la Hollywood. Acceptarea acestor bani ar echivala cu o insultă“, a declarat doctorul pediatru Beat Richner pentru „Le Matin Dimanche“.
Muza lui Sarkozy
După ce Eric Clapton, Mick Jagger, Kevin Costner şi Donald Trump au fost fermecaţi de frumoasa cu origini italiene, a venit rândul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy să cadă în mrejele „devoratoarei de bărbaţi“.
La puţin timp după ce fotografia cu Sarkozy înceţoşat şi limba împleticită de băutură în timpul unei conferinţe de presă a făcut înconjurul lumii, asocierea imaginii sale cu aceea a Carlei i-a mai adus acestuia un val de critici. Unii au acuzat aspru pauza mică între divorţul preşedintelui de Cecilia şi relaţia cu Bruni, alţii au cârtit referitor la luxul afişat de cei doi, precum şi la exhibiţionismul acestora, încurajat de media.
Sofisticata Carla @N