Asociaţia "Floare de Colţ" Braşov în parteneriat cu Adevărul Verde şi Radio România Actualităţi vă invită pe 10 mai, la ora 10.00, la o acţiune de ecologizare a Canionului 7
Asociaţia "Floare de Colţ" Braşov în parteneriat cu Adevărul Verde şi Radio România Actualităţi vă invită pe 10 mai, la ora 10.00, la o acţiune de ecologizare a Canionului 7 Scări.
Organizatorii şi-au propus în mod special să cureţe zona de gunoaiele aruncate la întâmplare şi să recondiţionize panourile informative din regiune. Membrii asociaţiei "Floare de colţ" Braşov se aşteaptă ca la ecologizarea canionului să participe aproximativ 400 de persoane.
Cel mai mic participant înscris până acum are 3 ani, iar cel mai vârstnic, 71 de ani. Nu există niciun fel de condiţie pentru a lua parte la această activitate, în afară de dorinţa de a face ceva util pentru protejarea naturii.
Întâlnirea voluntarilor va avea loc la bariera de la începutul drumului spre canion (la 200 de metri de Cabana Dâmbul Morii, pe DN 1, lângă borna kilometrică 158 spre Braşov).
Cei care intenţionează să vină cu trenul pe ruta Bucureşti - Braşov vor trebui să ia un personal şi să coboare în Halta Timişul de Jos, înainte de Braşov.
La final, toţi participanţii vor avea parte de o petrecere pe măsura efortului pe care l-au făcut.