Cu o lună înainte de meciul de debut al turneului care va avea loc, în perioada 7-29 iunie, în Austria şi Elveţia, organizatorii acestei competiţii au terminat pregătirile. UEFA se poate felicita încă de pe acum că a ales Austria şi Elveţia să organizeze Campionatul European din acest an. Cu o lună înainte de meciul de debut al turneului final al Euro 2008, care va avea loc în perioada 7-29 iunie, organizatorii acestei competiţii au anunţat că au terminat deja pregătirile. Preşedintele Comitetului de organizare al CE 2008, Martin Kallen, cel care a coordonat şi Campionatul European de acum patru ani, s-a arătat foarte încântat de faptul că oraşele în care se vor disputa partidele din cadrul celei mai importante competiţii fotbalistice europene interţări
şi-au îndeplinit înainte de termen obligaţiile. „Oraşele organizatoare nu au reuşit niciodată să termine atât de repede pregătirile“, a spus Martin Kallen.
Stadionul finalei va fi inaugurat sâmbătă Stadionul austriac „Ernst-Happel“, care a fost renovat complet, va fi inaugurat sâmbătă. Pe această arenă, care are o capacitate de 51.000 de locuri, va avea loc finala Campionatului European, iar ultimul lucru care a fost realizat este un centru de presă cu o capacitate de 460 de locuri. Inaugurarea va coincide şi cu prelungirea unui traseu al metroului vienez, iar investiţiile s-au ridicat la 890 de milioane de euro, pentru a fluidiza traficul şi accesul spre stadion. Celelalte şapte stadioane unde vor avea loc partide sunt gata de câteva luni, iar singurele întârzieri au fost la cel din Klagenfurt (Austria) şi Zürich (Elveţia).
Infrastructura a fost pusă la punct Austria şi Elveţia sunt obişnuite cu un număr foarte mare de turişti, iar autorităţile susţin că infrastructura hotelieră poate acoperi toate cererile. Pentru transportul suporterilor vor fi introduse peste 2.000 de trenuri speciale în fie