In afară de autorii aflaţi mereu în centrul atenţiei, datorită talentului lor remarcat la timp sau apartenenţei la un fel de sindicate ale succesului literar, există unii care, deşi au în mod evident talent, rămân mereu, din cauza unui concurs de împrejurări, aproape necunoscuţi. Este o plăcere să citeşti cărţile acestor scriitori lipsiţi de notorietatea pe care o merită. Ele îţi dau sentimentul descoperirii unor zăcăminte de aur. Şi te fac să înţelegi - ceea ce nu poate fi decât îmbucurător - că resursele de talent literar ale ţării sunt mult mai mari decât reiese din evaluările oficiale.
Un poet sensibil şi original, despre care eu, cel puţin, n-am mai auzit (deşi l-a remarcat cândva, în treacăt, Eugen Barbu, după cum aflu acum) este Sorin Neagu, autorul volumului de versuri, Între două evuri medii. Poemele sale atent lucrate şi totuşi neconvenţionale şi chiar bizare fac atingere cu textele unor Urmuz ("Un erou şi-o eroină/ au coborât în grădină/ şi rânjind grotesc s-au dus/ spre-un recalcitrant apus/ copleşit de răsărit,/ uneori chiar hărţuit/ de-alţi eroi şi eroine/ ce-au coborât prin grădini,/ în toalete citadine,/ să culeagă mărăcini." - Tragicomedia eroilor) sau Leonid Dimov ("Într-un oraş letargic, cu-arhitecturi sublime,/ în care evuri medii provoacă reverii,/ se deapănă-n amurguri poemul cu vagi rime/ al spectrului speranţei din glasuri de copii." - Acorduri introductive). Este vorba, de fapt, de irepresibilul spirit ludic al lui Sorin Neagu, care îl apropie, dar, în clipa imediat următoare, îl îndepărtează, de marii maeştri ai absurdului şi visului.
La Sorin Neagu predomină spiritul satiric, ludico-satiric, îndreptat împotriva stilului de viaţă din România "epocii de aur". Transfigurarea artistică este însă radicală, astfel încât cu greu poate fi identificată istoria în poezie. Ne orientează autorul însuşi, în scurta sa prefaţă: "Din ce s-
