Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promoţie de maeştri în… bucătărie

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 mai 2008 ·

Barul de noapte al Hotelului Aro Palace s-a umplut ieri de oameni cu bonete albe în cap şi de platouri cu fel de fel de minunăţii culinare. Bucătari şi cofetari din toată ţara s-au adunat ieri cu ocazia desemnării noii promoţii de maeştri în arta culinară. Practic, acesta a însemnat sfârşitul a patru zile de roboteală prin bucătărie, timp în care concurenţii au rezolvat cerinţele examenului pentru obţinerea distincţiei de maestru în arta culinară. Examenul a fost organizat de Asociaţia Naţională a bucătarilor şi cofetarilor din Turism, iar la ceremonia de acordare a diplomelor şi medaliilor onorifice au participat ministrul secretar de stat Lucia Morariu, din cadrul Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL) şi secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Mihai Răşniţă.

Bucătarii au dat

şi probă scrisă

Titlul de „Maestru în Arta Culinară” este acordat de ANBCTR şi constituie poziţia cea mai înaltă în cariera specialiştilor. În examen s-au înscris peste 100 de specialişti din întreaga ţară, însă doar 43 de bucătari şi nouă cofetari au trecut examenul de măiestrie culinară. Pe mesele din bar au fost înşirate platourile realizate de concurenţi, care de care mai interesante şi mai apetisante – de la caracatiţă şi fructe de mare până la vânat. În primele două zile ale examenului a avut loc proba scrisă, în cadrul căreia participanţii au fost chestionaţi în materie de tehnologie în gastronomie, tendinţele în arta culinară modernă şi cu noţiuni privind siguranţa alimentului. Proba practică a constat în pregătirea unui meniu din trei servicii pentru două persoane în 120 de minute de către bucătari, respectiv a unui platou de petit-four-uri în patru ore, de către cofetari. Cel mai bun bucătar nu a fost însă un român, ci un elveţian. Jakob Hausmann spune că este mai uşor să te impui în România,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 11 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°