Corpul neînsufleţit al Angelei Voicu, braşoveanca arsă de vie în Egipt, a ajuns ieri seară la Braşov. Cosciugul cu rămăşiţele femeii au sosit ieri după amiază pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu o cursă charter de la Cairo. Sicriul a fost preluat de microbuzul unei firme de pompe funebre, care l-a transportat până acasă la fostul ei soţ, Gheorghe Voicu. Cei doi copii ai femeii, precum şi rudele care au aşteptat repatrierea s-au pregătit pentru priveghi. Gheorghe Voicu a subliniat că fiii lui au ţinut neapărat să se ocupe de conducerea pe ultimul drum al mamei lor şi le-a respectat dorinţa. Angela Voicu va fi înmormântată sâmbătă.
Angela Voicu (42 de ani) se afla cu iubitul ei, Adrian Savu, într-o excursie de Paşte, în Egipt. Autocarul, care transporta 40 de persoane de diverse naţionalităţi, s-a răsturnat şi a luat foc în regiunea Wadi Ghandal, la 45 de kilometri sud de Suez. Soferul a pierdut controlul vehiculului într-o curbă, din cauza unei pene de cauciuc, dar cauza exactă a accidentului nu a fost comunicată oficial. Autorităţile au precizat că cel puţin nouă persoane au decedat şi 28 au fost rănite, printre victime aflându-se cetăţeni români, canadieni, britanici, ruşi şi egipteni. Corpul neînsufleţit al Angelei Voicu, braşoveanca arsă de vie în Egipt, a ajuns ieri seară la Braşov. Cosciugul cu rămăşiţele femeii au sosit ieri după amiază pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu o cursă charter de la Cairo. Sicriul a fost preluat de microbuzul unei firme de pompe funebre, care l-a transportat până acasă la fostul ei soţ, Gheorghe Voicu. Cei doi copii ai femeii, precum şi rudele care au aşteptat repatrierea s-au pregătit pentru priveghi. Gheorghe Voicu a subliniat că fiii lui au ţinut neapărat să se ocupe de conducerea pe ultimul drum al mamei lor şi le-a respectat dorinţa. Angela Voicu va fi înmormântată sâmbătă.
Angela Voicu (42 de ani