Institutului care-i va purta cindva numele - deoarece, fara indoiala, va exista un asemenea edificiu fie in Israel, fie in Romania- - ii vor trebui ani de zile pentru a prelucra aceste arhive. Decesul istoricului Jean Ancel la 30 aprilie lasa in urma un vid enorm. Istoricul nascut in Iasi a fost mai mult decit un om dedicat reconstituirii imprejurarilor care au dus, practic, la anihilarea comunitatii evreiesti din Romania, fie prin exterminarea holocaustiana, fie urmare a acesteia, prin emigrarea in masa care a urmat dezastrului. A fost o institutie, si nu cred ca exagerez cind afirm ca a fost in acelasi timp un institut. Uriasa cantitate de documente pe care Jean Ancel a reusit s-o acumuleze de unul singur cercetind arhive rusesti, moldovenesti, romanesti, germane si americane, de cele mai multe ori fara a beneficia decit de un simbolic sprijin financiar si citeodata nici macar de acesta, este uluitoare. Institutului care-i va purta cindva numele - deoarece, fara indoiala, va exista un asemenea edificiu fie in Israel, fie in Romania - ii vor trebui ani de zile pentru a prelucra aceste arhive. In luna martie, cind l-am vazut pe Ancel pentru ultima oara, am avut din nou ocazia sa constat, ghidat de catre prietenul Jean, ce urias este rezultatul acestor eforturi, pe care miile de pagini ale cartilor pe care a apucat sa le publice nu au putut sa il cuprinda nici in mica parte. Jean Ancel era constient de deznodamintul fatal al nemiloasei sale boli. Se lupta cu ea cu vitejie, dar nu isi facea iluzii. Il preocupa, mai degraba, soarta acestor documente si, bineinteles, soarta familiei pe care o va lasa in urma. Cu mine vorbea deschis, posibil mai deschis decit cu altii, deoarece ne legau nu mai putin de patru decade de prietenie si colegialitate. Ne cunoscusem in 1968, cind amindoi eram redactori la postul de radio Kol Israel - Vocea Israelului. Pentru amindoi, functiile i