Vicepreşedintele clubului de fotbal Steaua era învinuit în dosarul mitei de la Cluj, dar nu avea interdicţie de a părăsi România. El a plecat, în această dimineaţă, spre Barcelona, cu un avion de pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, a informat Poliţia de Frontieră. "Astăzi, în jurul orei 9.00, prin P.T.F. Aeroport Henri Coandă, a ieşit din ţară, în direcţia Barcelona, cetăţeanul român Teia Sponte, în vârstă de 49 de ani. Până la momentul prezentării în punctul de frontieră, instituţiile competente în cercetarea cazului, în care acesta este implicat, nu au solicitat măsura de restrângere a dreptului la liberă circulaţie sau interdicţia de a părăsi ţara", se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frotieră. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
1 /. Conform unor surse Mediafax, Teia Sponte le-a comunicat procurorilor încă de miercuri, la Cluj, că va trebui să plece în străinătate, iar aceştia i-au spus că nu are interdicţie să părăsească România. Sponte le-a precizat anchetatorilor că va reveni în ţară săptămâna viitoare şi va merge la audierile DNA.
Apropiat al lui Gigi Becali, Sponte a fost prins de poliţie miercuri seară, la Cluj, având în posesia sa o servietă în care se aflau 1,7 milioane de euro. Conform primelor investigaţii, banii ar fi fost destinaţi jucătorilor „Şepcilor roşii“, dacă aceştia ar fi reuşit să încurce echipa Gruia.
Teia Sponte a fost reţinut, alături de alte trei persoane, pe terasa restaurantului „Aroma“, situat în Livada Palaksay, unul dintre cele mai elegante locuri din Cluj.
Câţiva angajaţi ai localului au precizat pentru EVZ că bărbaţii sosiseră cu puţin timp înaintea începerii partidei care a decis campioana României şi că au fost „săltaţi“ de poliţie la finalul jocului. "Mascaţii" i-au ridicat şi i-au dus la sediul DNA, unde i-au interogat.
Vom reveni cu amănunte.
Citiţi şi: