Rescrierea vocabularului politic românesc continuă. În această săptămînă am aflat că, de fapt, esenţa campaniei electorale este blatul. MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Rescrierea vocabularului politic românesc continuă. În această săptămînă am aflat că, de fapt, esenţa campaniei electorale este blatul. Că partidele şi candidaţii îşi fac afişe şi platforme electorale individualizate pe entităţi şi oferte doctrinare, dar că de fapt pun de o diversiune generală: duşmani la televizor şi în ziare, prieteni de interese în spatele sediilor de campanie.
Nimic nu mai poate opri acum acest curent infamant al activităţii electorale, în plin efort de campanie, la nivel local şi naţional. A fost de ajuns ca un personaj politic să arunce cu lături în vitrina electorală, că zoaiele au şi apărut pe geam. Ele au acum toate culorile posibile: pesediste, peneliste, pedeliste, peremiste, penegiste, peciste şi udemeriste laolaltă. Combinate de şapte luate cîte toate şi zăpăcite pînă la concluzia grăbită, dar fermă: campaniile electorale – ţepe scumpe de la politicieni către alegători. Presa politică exultă: în sfîrşit, e de lucru pentru ziarul de mîine.
O campanie electorală se desfăşoară după reguli militare: sînt estimate obiectivul şi resursele necesare, se ridică fortificaţii şi se instruiesc trupele, sînt căutaţi aliaţi, se pregăteşte terenul de luptă. Sînt întinse capcane, se joacă strategic pe mai multe planuri, se trimit iscoade. Un arsenal de instrumente mediatice, de metode de comunicare interpersonală şi în masă îşi găsesc trebuinţă în campaniile electorale.
Toate partidele din lumile democratice recurg la un astfel de instrumentar, pentru a cîştiga voturile alegătorilor. Este un război fără victime fizice şi fără cuceriri teritoriale. Dar este un război al argumentelor şi al puterii de convingere. Cine nu face aşa pierde alegerile.
În chestiu
