Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blatul de campanie

Publicat in Jurnalul, vineri 9 mai 2008 ·

Rescrierea vocabularului politic românesc continuă. În această săptămînă am aflat că, de fapt, esenţa campaniei electorale este blatul. MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI

Rescrierea vocabularului politic românesc continuă. În această săptămînă am aflat că, de fapt, esenţa campaniei electorale este blatul. Că partidele şi candidaţii îşi fac afişe şi platforme electorale individualizate pe entităţi şi oferte doctrinare, dar că de fapt pun de o diversiune ge­nerală: duşmani la televizor şi în ziare, prieteni de interese în spatele sediilor de campanie.

Nimic nu mai poate opri acum acest curent infamant al activităţii electorale, în plin efort de campa­nie, la nivel local şi naţional. A fost de ajuns ca un personaj politic să arunce cu lături în vitrina electorală, că zoaiele au şi apărut pe geam. Ele au acum toate culorile posibile: pesediste, peneliste, pedeliste, peremiste, penegiste, peciste şi udemeriste laolaltă. Combinate de şapte luate cîte toate şi zăpăcite pînă la concluzia grăbită, dar fermă: campaniile electorale – ţepe scumpe de la politicieni către alegători. Presa politică exultă: în sfîrşit, e de lucru pentru ziarul de mîine.

O campanie electorală se desfăşoară după reguli militare: sînt estimate obiectivul şi resursele necesare, se ridică fortificaţii şi se instruiesc trupele, sînt căutaţi aliaţi, se pregăteşte terenul de luptă. Sînt întinse capcane, se joacă strategic pe mai multe planuri, se trimit iscoade. Un arsenal de instrumente mediatice, de metode de comunicare interperso­nală şi în masă îşi găsesc trebuinţă în campaniile electorale.

Toate partidele din lumile democratice recurg la un astfel de instrumentar, pentru a cîştiga voturile alegătorilor. Este un război fără victime fizice şi fără cuceriri teritoriale. Dar este un război al argumentelor şi al puterii de convingere. Cine nu face aşa pierde alegerile.

În chestiu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 50 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Elena Lasconi, despre propunerea de nominalizare a lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace: Parcă altă treabă nu avem/ Eu cred că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace

News.ro acum 36 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, e de părere că Volodimir Zelenski ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace. ”Parcă altă treabă nu avem. Suntem într-o situaţie foarte grea, pentru că d

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 3 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum 30 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 5 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°