Romanii se pot gandi mai mult ca niciodata la ziua de 9 Mai ca la o sarbatoare in familie. Geografic suntem fara indoiala europeni si de mai bine de un an am fost primiti cu acte-n regula in cea mai selecta familie a batranului continent. Facem insa cu adevarat parte din ea? Probabil ca nu, cel putin nu inca.

Admiterea Romaniei in Uniunea Europeana a fost putin fortata si multe voci au atras atentia ca Romania nu era pregatita inca pentru casa in care intra. Parere impartasita intr-o oarecare masura si la Bruxelles. Institutiile europene, inca dezechilibrate dupa valul anterior, destul de masiv, de extindere, nu erau pregatite nici ele pentru inca o largire.

Din punct de vedere politic, dupa ratarea proiectului Constitutiei Europene, era cel mai prost moment pentru un esec, pentru ca asa s-ar fi numit, de fapt amanarea cu un an a Romaniei si Bulgarei. A treia cale, adica separarea celor doua orfeline, ar fi provocat dureri de cap birocratice atat de mari incat nimeni nu s-a incumetat sa ia aceasta decizie. Asa ca usa s-a deschis larg si am fost invitati inauntru.

O parte dintre romani au intrat in "conac". S-au dus acolo sa munceasca sau sa studieze. Cel putin pentru inceput au fost priviti cu suspiciune si uimire, ca rudele mai saracute ajunse la oras. Dupa care, locatarii vechi si cei noi s-au obisnuit unii cu altii. Romanii au invatat ce inseamna sa muncesti si sa fii platit pe masura, ce inseamna punctualitatea, rigoarea si lucrurile care nu "merg si-asa".

La randul lor, occidentalii au descoperit ca romanii sunt muncitori buni, harnici si putin pretentiosi. N-a fost insa doar o poveste de succes. In Italia de exemplu, propria permisivitate a gazdelor a creat o premisa periculoasa care a ajuns sa se razbune - taberele de romi de la periferiile Romei.

Una peste alta in imensul "conac" numit Uniunea Europe