- Editorial - nr. 90 / 9 Mai, 2008 Intr-o vreme a devalmasiilor postdecembriste de toate felurile, "… cand se poarta masti, in loc de chip,/Si nu mai am incredere-n cuvinte", ma intorc de la Adrian Paunescu la Mihai Eminescu, poetul national si gazetarul de exceptie, mai actual azi decat oricand. In lumea asta de amaruri, in care imbogatitii peste noapte, hotomanii si parvenitii inceputului de secol 21 si de mileniu trei, noii ciocoi sub chipul altoitilor, gen Dinu Paturica, se inchid "in cercul lor de legi", "prin bunuri ce furara", pensionarii, cei care cincizeci de ani au trudit din greu sa refaca o tara distrusa de razboi, aflata sub apasarea tancurilor sovietice si a datoriilor impuse, o Romanie pe care au inaltat-o cu multa truda acolo unde-i era ei locul potrivit in aceasta Europa, au ajuns la limita rabdarii. Laptele (45.000 de lei vechi), painea (30.000 de lei), zaharul (35.000 de lei), uleiul (60.000 de lei), incetul cu incetul, devin o iluzie pentru batranetea lor amarata si "le subjuga munca vietii lor intregi". Intr-o vreme in care cei 300, harnici la privatizari frauduloase, iuti sa puna mana pe truda noastra de-o viata, devin tot mai bogati si mai imbuibati, intr-o Romanie bantuita de saracie, ei, sarmanii, deschid cartea si mai citesc o data versurile: "Unii, plini de placere, petrec a lor viata,/Trec zilele voioase si orele surad./In cupe vin de ambra - iarna gradini, verdeata,/Vara petreceri, Alpii cu fruntile de gheata -,/Ei fac din noapte ziua si-a zilei ochi inchid". In chiar ziua in care un pensionar ajuns la limita suferintelor se arunca, disperat, de pe acoperisul unui bloc, un mahar isi ducea odrasla sa faca scufundari la Ecuator. Asta, ca rasplata ca a incheiat cursurile gimnaziale! Cu ani in urma, atunci cand, in disperare de cauza, vizionarii mai indrazneau sa arunce cate o privire chiar "brucaniana" in viitor, atrageam atentia truditoril