Poziţia premierului israelian, Ehud Olmert, este din ce în ce mai fragilă. Tot mai multe voci îi cer demisia, după deschiderea unei noi anchete împotriva sa. După ce justiţia a anunţat
Poziţia premierului israelian, Ehud Olmert, este din ce în ce mai fragilă. Tot mai multe voci îi cer demisia, după deschiderea unei noi anchete împotriva sa. După ce justiţia a anunţat oficial că şeful Executivului este bănuit de corupţie, Olmert a anunţat că va demisiona, dacă va fi inculpat.
El a respins însă toate acuzaţiile care i se aduc. "Nu am luat niciodată mită", a declarat premierul, recunoscând însă că a beneficiat de "contribuţii financiare" pentru campaniile sale electorale. "Ajutorul" a venit din partea unui om de afaceri american, Morris Talansky, evreu de origine. În timp ce poliţia susţine că sumele primite când actualul premier era primar al Ierusalimului şi ministru al industriei şi comerţului sunt ilegale, Olmert neagă acest lucru.
Cel mai anchetat premier
În septembrie 2007, procurorul general a ordonat poliţiei să iniţieze o anchetă, suspectându-l pe Olmert de tranzacţii imobiliare frauduloase, în momentul în care şi-a cumpărat casa din Ierusalim. O lună mai târziu, autorităţile demarau o altă anchetă pentru a stabili dacă a recurs la numiri pe criterii politice, atunci când era ministru al industriei şi comerţului. În alte două cazuri, suspiciunile la adresa sa nu au putut fi dovedite.
Posibili succesori
Ministrul de externe, Tzipi Livni, este considerat drept cel mai probabil succesor, notează agenţia Reuters. Cea mai puternică femeie din Israel, după fostul premier Golda Meir, Livni (49 de ani), i-a cerut lui Olmert să demisioneze încă de anul trecut, după publicarea unui raport critic privind războiul din Liban, din 2006. Fost agent secret, Livni conduce şi echipa de negociatori cu palestinienii.
Alt nume v