Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Argeş au arestat, împreună cu procurori DIICOT, doi proxeneţi din Câmpulung Argeş. Sursa: Dan Badea
Dan Omenosu, şi Constantin Aurel, poreclit Gusti, au racolat, pe o perioadă de şase luni, 16 tinere de la Centrul de copii cu deficienţe Câmpulung, pe care le-au obligat să se prostitueze.
Potrivit poliţiştilor, de cele mai multe ori proxeneţii le promiteau tinerelor că le vor lua în căsătorie, pentru ca acestea să accepte cu uşurinţă prostituţia. Apoi, fetele erau bătute zi şi noapte, dacă nu aduceau suficienţi clienţi. O bună parte dintre tinere suferă de o deficienţă psihică şi, în aceste condiţii, cercetările procurorilor şi poliţiştilor sunt îngreunate.
Proxeneţii le duceau într-un apartament din Câmpulung unde, săptămâni la rând, erau obligate să întreţină relaţii sexuale. Tarifele cerute de cei doi traficanţi de carne vie variau de la 50 de lei la 200 de lei. „În urma anchetei preliminare, am stabilit că cei doi proxeneţ i au obţinut, între lunile februarie şi august 2007, peste 30.000 de lei de pe urma prostituatelor“, a declarat Dorin Bumbeneci, şeful BCCO Piteşti. Proxeneţii sunt arestaţi preventiv şi riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 18 ani.