Lucrul la care se pricep cel mai bine cei inscrisi intr-o cursa electorala este, fara indoiala, sa faca promisiuni. Candidatii, indiferent de tipul alegerilor in care sint implicati, fie ele locale, prezidentiale, parlamentare sau mai nou, europarlamentare, se bazeaza pe promisiunile pe care le fac alegatorilor, promisiuni in baza carora, teoretic, cetatenii decid cine le va reprezenta interesele pe o anumita perioada de timp. Cum politicienii braileni nu fac vreo exceptie de la regula, am fost curiosi sa aflam, in cazul in care ar avea voie sa faca numai o singura promisiune brailenilor, care ar fi aceea si cum anume s-au gindit sa o duca la indeplinire.
Multi au fost luati prin surprindere de intrebare si au cerut timp de gindire, pentru a alege din mormanul de promisiuni electorale pe cea care li s-a parut cea mai "tare". Chiar si in contextul in care au avut la dispozitie ceva timp, unii nu s-au putut insa limita cu raspunsul numai la o promisiune si au insirat mai multe. Altii au raspuns pe loc, ce-i drept, insa nu au stiut sa explice si cum anume s-au gindit sa realizeze ceea ce si-au propus. Acestea sint promisiunile facute de candidatii cu care am reusit sa luam legatura, cititorii putind judeca singuri realismul sau ridicolul afirmatiilor.
Reabilitarea arterelor rutiere importante din oras
Candidatul PNL, actualul edil-sef, Constantin Sever Cibu, ne-a declarat ca pentru el, prioritate va avea accesarea de fonduri structurale pentru dezvoltarea arterelor rutiere din oras: "Eu am deja in lucru proiectele ce privesc reabilitarea Bulevardului Dorobanti si a vechiului canal colector, proiect ce valoreaza peste 42 de milioane de euro. Proiectul a fost cotat ca fiind cel mai bun din zona de sud-est a Romaniei, asa ca nici nu concep sa nu ne accepte finantarea. Este vorba apoi de proiectul privind reabilitarea