Deschide ochii şi uită-te în jur la cei mici care privesc cu speranţă lumea de lîngă ei.
Deschide ochii şi uită-te în jur la cei mici care privesc cu speranţă lumea de lîngă ei. Ridică-ţi apoi privirea spre nori şi spre cerul înseninat, mijeşte ochii să nu-ţi intre în ei colbul ridicat de roţile maşinilor şi imaginează-ţi cum e să fii copil astăzi, cum e să te joci pe ciment, în faţa blocului, sau să nu ai decît colţuri liliputane de natură în cartier, cum e să tuşeşti enervant din cauza aerului murdar pe care îl respiri, cum e să mergi în vizită la bunici, unde aproape că nu mai vezi picior de pasăre sălbatică în jur, cum e să simţi că multe s-au schimbat în rău în jurul tău şi că, aşa mic cum eşti, nu prea poţi să te lupţi de unul singur cu morile de vînt ale încălzirii climatice.
Iniţiative lăudabile pentru păstrarea unui mediu curat există peste tot. În mediul rural, în oraşe şi în zonele turistice copiii, părinţii, profesorii ies la iarbă verde şi la adunat de gunoaie. Există desigur şi iniţiative ale unor ONG-uri de protecţie a mediului înconjurător, organizaţii care adună voluntari din toate colţurile ţării pentru a curăţa o bucată de pădure sau un mal de rîu sau o poieniţă. Face fiecare ce poate. Ceva însă lipseşte – o schimbare de mentalitate la nivelul celor care nu se implică de nici un fel în astfel de acţiuni de ecologizare. Sînt tot mai multe cazurile în care, în prezenţa sau în absenţa pancartelor stradale cu mesajul “Nu aruncaţi gunoi pe jos”, inevitabil găseşti unde nu te-aştepţi o pungă de chipsuri goală, o sticlă de plastic stîlcită, o conservă golită, deşeuri umane, resturi de tot felul. Avertismentele nu mai au nici un efect asupra majorităţii. Nici coşuri de gunoi nu există peste tot. Dar nici bun simţ.
În unele zone, edilii se mulţumesc cu simplul gest de a monta panouri pe care să scrie mare, aparent ameninţător: “Nu
