O casă de licitaţie vinde bagaje rătăcite pe aeroporturi şi nerevendicate. Sursa: AFP Photo
Olicitaţie mai puţin obişnuită are loc, săptămână de săptă mână, în suburbia londoneză Tooting, unde sunt scoase la licitaţie bagajele rătăcite şi nerevendicate de pasagerii curselor aeriene, relatează agenţia AFP.
Conţinutul bagajelor este triat în prealabil, pentru ca încălţămintea şi obiectele de valoare (electronicele, bijuteriile, hainele noi) să poate fi vândute separat, iar restul bunurilor sunt repartizate aleatoriu în mai multe valize.
Hannah Taylor, o coafeză în vârstă de 31 de ani, a parcurs 100 de kilometri din Newbury până la Tooting pentru a lua parte la licitaţia organizată de casa Greasby’s. În schimbul a 213 lire sterline (271 euro), ea a cumpărat nu mai puţin de şapte valize. „Eu mă gândeam că totul este spălat şi bine împăturit, dar clienţii obişnuiţi mi-au spus că aş putea găsi şi lenjerie de corp murdară“, spune Hannah, care a luat în premieră parte la inedita licitaţie. Ea este mulţumită de ceea ce a descoperit într-una dintre valize, pentru care a plătit 24 de lire sterline (în afara comisionului şi a TVAului), întrucât aceasta conţine multe tricouri în stare foarte bună. Spre surprinderea femeii, în valiză se afla însă şi nişte silicon pentru sutien. „O, Doamne! Tocmai mi-am oferit o operaţie de mărire a sânilor“, glumeşte coafeza.
Ofertă mare pe plan mondial
Aproximativ 42,4 milioane de bagaje s-au pierdut, anul trecut, pe aeroporturile din întreaga lume, adică 18,86 la mia de pasageri. Astfel, valoarea pierderilor s-a cifrat la 2,45 de miliarde de euro, estimează reprezentanţ ii Sita, o societate care dispune de un sistem electronic folosit de 360 de companii aeriene şi firme ce se ocupă cu transportul bagajelor.
Potrivit Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian, căutare