Într-o vreme lucram în redacţia unui săptămînal oarecum satiric, condus de un domn boem-bezmetic. Reuşeam să terminămde umplut publicaţiunea în timp util, dar întotdeauna pe muchie, după ce recurgeam la varii improvizaţii. Într-o vreme lucram în redacţia unui săptămînal oarecum satiric, condus de un domn boem-bezmetic. Reuşeam să terminămde umplut publicaţiunea în timp util, dar întotdeauna pe muchie, după ce recurgeam la varii improvizaţii. În rest, ne ţineam de chefuieli, macheli şi alte daravele în incinta onorabilului periodic. Pe “masa de consiliu” unde ţineam şedinţele de sumar aveam un fund mare de lemn, pe care erau întotdeauna resturi de ceapă şi slănină.

Ca la porci. Ne alimentam cu grăsimi fiindcă erau un bun pansament pentru tăriile pe care le făceam să alunece pe gît cu ocazia fiecărei întîlniri în plen. Mai aveam vreo două scaune rupte, cu ocazia unui conflict de idei survenit într-o seară, multe mucuri de ţigări stinse pe parchetul obosit şi vreo cîteva zeci de “cadavre”, sticle goale pe care nu le aduna nimeni. Buda mirosea îngrozitor şi din cînd în cînd, din motive ştiute numai de ea, refula. Un străin ajuns întîmplător acolo s-ar fi speriat, arăta ca într-o peşteră populată de aurolaci nebuni.

Într-o seară, patronul nostru a adus în incintă un miliardar de hîrtie creponată pe care voia să-l facă să ne verse ceva bani, sub formă de publicitate. Băiatul cu costum de firmă şi Rolexs-a speriat cînd a văzut cum arată la noi şi a şters-o ca din puşcă. Contractul a căzut. În acest moment s-a luat o decizie istorică, să facă parte din organigrama noastră şi o doamnă curăţăcioasă, care să treacă pe acolo din două în două dimineţi şi să încerce să remedieze dezastrul pe care-l lăsam cu ocazia oricărei întîlniri jurnalistice. Aşa a apărut în viaţa noastră Aurica, o fata la vreo douăzeci şi ceva de ani, absolventă de liceu sanitar. Se mutase