Răzvan Rădulescu, cel care a gândit şi „Moartea domnului Lăzărescu“, spune în „Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane“ o poveste cu mai multe înţelesuri. Cartea, apărută la Polirom, costă 29,95 lei.
Personajele lui Răzvan Rădulescu ne-au devenit atât de familiare încât, enumerându-le cronologic, avem senzaţia că întoarcem paginile unui album de familie. Cazanii (tatăl şi juniorul) alături de securistul Chiriţă s-au născut - cu aproximaţie - între Raul Rizoiu, pensionarul din nuvela de debut, Ovidiu, Vali şi Bety, din filmul „Marfa şi banii“, şi Niki Ardelean, colonelul conceput împreună cu Cristi Puiu. Mai recent, seriei s-au alăturat Dante Remus Lăzărescu, cunoscut în special pentru moartea sa, şi Teodosie cel Mic, protejatul Pisicâinelui Gavril, moştenitor al tronului şi eroul ultimului roman al autorului.
„Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane“ a fost publicat pentru prima dată în 1997, când a câştigat Premiul Uniunii Scriitorilor. Reeditarea din acest an de la Polirom vine într-o ediţie cartonată, având pe copertă o roşie. Cazane-tatăl, un ratat după toate normele unei societăţi de producţie, are capacitatea inexplicabilă de a cultiva legumegigant. Aşa ajunge să fie anchetat de colonelul Chiriţă, un securist fără colţi, care vede şi apoi crede cum Cazane plantează şi creşte o roşie steroidică chiar în temniţele Securităţii. Şi cum inexplicabilul devine miracol, iar miracolele schimbă destine, Chiriţă - în urma acestei experienţe - îşi apropie dileme metafizice, trăiri şi responsabilităţi în mod curent străine ofiţerului mediu statistic. Viaţa lui Cazane însă este mai scurtă decât posteritatea sa, odată eliberat din anchetă, Ilie este călcat de un camion mistic în deplin anonimat.
Romanul lui Rădulescu nu este „un roman politic“ decât pentru miopi, nu este un roman despre comunism sau despre Securitate decât pentru anticomuniş tii care cit