Traiul greu, din vremea războiului şi-a pus amprenta asupra copilăriei Irinei Loghin. Traiul greu, din vremea războiului şi-a pus amprenta asupra copilăriei Irinei Loghin.

Toate întîmplările rămase în negura vremii, petrecute în copilărie, au învăţat-o pe îndrăgita interpretă să nu aibă teamă în viaţă, de nimic.

“Cea mai veche amintire din copilărie o am din timpul bombardamentelor. Într-o rîpă era o tranşee. Ne ascundeam cu toţii, acolo. Toţi din cătunul nostru. Ca să ajungem acolo, oamenii făcuseră un fel de trepte, dar se ajungea foarte greu. Aveam doar cîţiva anişori atunci. Tata ne-a trezit într-o noapte la ora trei, să ne ducă acolo. Nu era plecat încă la război. Din cauza bombardamentului, a panicii, am început să plîng, să ţip. Tata mă ruga, mă implora să tac. Atunci mi-a dat prima palmă: «Vrei să ne audă duşmanul?!» mi-a zis el. După aceea a devenit blînd, m-a strîns în braţe, liniştindu-mă. Am aşteptat pînă s-a limpezit cerul iar avioanele au plecat. Alte amintiri le am de la întoarcerea tatălui din război, cînd voiau ruşii să-l ia prizonier şi el se ascundea sub o piatră, iar noi îi duceam de mîncare...”, îşi aduce aminte cu nostalgie interpreta.

Vremuri grele. Anii războiului şi ai neajunsurilor pe care le-au adus conflictele armate şi-au pus amprenta asupra familiei Loghin, ca de altfel asupra tuturor locuitorilor de pe valea Teleajenului.

“Am prins şi foamete, şi secetă, războiul, am dus-o foarte greu... Aproape că erau zile cînd stăteam nemîncaţi. Mama făcea mămăligă şi ne dădea cu porţia şi ne spunea: «Asta vă este porţia! Să aveţi şi mîine, pentru că abia poimîine mai am să vă pregătesc!» Iar fratele meu mai mare, Ionel, ne păzea unde ascundeam mămăliga şi ne-o mînca. Am ştiut însă copii de la noi din sat care au răbdat, efectiv de foame. Spunea cîte unul: «Astăzi, de prînz, rabd. Mîine dimineaţă mi-a promis ma