Nu numai în lumea satului românesc Irina Loghin este iubită, apreciată şi respectată, ci şi la oraş. Acolo, prieteni buni şi colegi sînt la fel de entuziaşti cînd vorbesc despre cunoscuta cîntăreaţă.
Costel Constantin îi este Irinei Loghin prieten apropiat de peste 30 de ani. Pentru că toată lumea o cunoaşte, actorul a decis că nu are rost să amintească despre calităţile artistice, aşa că a ales să o descrie ca prietenă. “Ne leagă o prietenie lungă. O ţin minte prin anii ’70, cum venea la toate premierele mele de la Naţional. După spectacol ieşeam la Cina, la o friptură, la o salată, stăteam la şuete lungi. Irina este un om care adoră natura, aleargă în parc. Cărările de munte de la Breaza sau de la Braşov sînt bătute de paşii ei. Viaţa de noapte, spectacolele, sălile arhipline, reflectoare multe, toate acestea au făcut-o să caute o evadare în natură. Îi plac la nebunie florile, copacii, cărările muntelui, cît mai puţin asfalt. Este un om cald, plăcut, cu frica lui Dumnezeu, care ţine la tradiţie, ţine posturile. Am atît de multe amintiri frumoase… Mergeam la mare împreună. Seara, la restaurant, luam cîte o tipsie mare de salată sau cartofi. De atunci ştiam că ea era mai mult vegetariană şi voia să mănînce legume. Îşi adoră copiii, a avut mereu grijă de casă, ca un om gospodar, aşezat şi foarte conştient de menirea pe care o are pe pămîntul acesta. Este un om deosebit în afară de faptul că este o mare artistă.”
Regina cozonacilor. Ileana Stana Ionescu a fost fericită să ne vorbească despre Irina Loghin aşa cum o ştie, cum a cunoscut-o şi cum o iubeşte. “Eu, ca orice român, o cunosc de mult pe doamna Irina Loghin, dar plăcerea de a ne cunoaşte personal am avut-o în Parlamentul României în legislatura 2000-2004, cînd am fost colege, eu reprezentînd comunitatea italiană. Despre doamna Irina am numai cuvinte de laudă, mi-e şi ruşine să spun, că parcă