Ioana Lupea: „Ieşirea şefului statului dă măsura neliniştii din tabăra democrat-liberalilor“.
"Buldogul" lui Băsescu trebuie să câştige, cu orice preţ, alegerile pentru Primăria Capitalei, eventual chiar din primul tur de scrutin. Preţul este implicarea preşedintelui României în campania electorală din Bucureşti, în ciuda promisiunii televizate că nu o va face şi prin încălcarea regulilor jocului. Ieşirea de ieri a şefului statului, tăvălirea prin noroi a tuturor adversarilor candidatului PDL, dă măsura neliniştii din tabăra democrat-liberalilor. Dacă Vasile Blaga nu câştigă pe 1 iunie, coalizarea tuturor partidelor împotriva sa, precum şi priza discursului populist antipartide, îi oferă prima şansă de victorie, în turul al doilea, lui Sorin Oprescu. Aşa cum sugerează şi sondajele de opinie, Sorin Oprescu are potenţial de creştere, iar brandul „fără stăpân“ poate bate orice soluţie. Prea mulţi alegători nu mai cred în politicienii cu partid, nici dacă au proiecte. PDL şi Traian Băsescu nu-şi permit să piardă Bucureştiul. Aşa că şeful statului a scos buldogul din coteţ.
Traian Băsescu nu s-a afişat cu Vasile Blaga ca Ion Iliescu cu Adrian Năstase, pe panourile publicitare, ci în carne şi oase. Dar comparaţia rezistă. Şi-a înfipt colţii în campania electorală care aducea, până ieri, mai mult a menuet decât a luptă de câini. După ce le-a solicitat politicienilor să nu-i utilizeze numele în competiţie, gestul prezidenţial pare a fi o provocare, o invitaţie la atac. De ce s-ar expune Traian Băsescu de bunăvoie şi cu riscuri majore unor critici, de data aceasta binemeritate? Pentru a polariza din nou electoratul şi a resuscita votul politic. Băltirea, dilema, decepţia decimează inclusiv şansele lui Vasile Blaga la Primăria Capitalei şi pe cele ale candidaţilor PDL la primăriile de sector. Traian Băsescu face eforturi să reanimeze campania electorală,