Ideea oficialilor de la Chisinau ca Moldova ar putea fi un soi de Elvetie a Rasaritului ar putea parea utopica daca nu ar fi mai intai ridicola. O Elvetie in care sa mai existe, dupa ani si ani de la proclamarea independentei, trupe straine nu se putea imagina oriunde. Trebuia un spirit hatru si mucalit pentru asta, fara indoiala, iar moldovenilor nu le lipseste asa ceva. Beneficiind din plin de deruta politicianista a liderilor prezentului si de zestrea umoristica venita din trecut, autorii recent elaboratei conceptii de securitate nationala au fixat drept punct central al acesteia helvetizarea arealului guvernat de la Chisinau. Probabil ca tot in ideea neutralitatii se discuta despre vecinatatea pragmatica fata de UE si se tace in legatura cu marea iubire fata de Moscova. La atatia ani dupa schimbarea de macaz in relatia cu Kremlinul si dupa caderea ultimului tar rosu, bunul Mike Gorby, suflul crivatului din stepa ii mai cutremura inca pe bravii consumatori de vodca de pe cheile Bacului. Altminteri, vorba liberalilor basarabeni, de ce in Moldova e altminteri decat in statele baltice, eliberate si ele cam deodata de sub cizma sovietica, dar mult diferite ca statut international si nivel de securitate? santajul transnistrean, nevoia rusofonilor de a asigura un cordon sanitar in jurul Odesei, nervozitatea acelorasi in fata avansului NATO, gheara pe care au pus-o in gatul Ucrainei in caz de aderare occidentala, toate contureaza niste raspunsuri partiale, ce nu pot fi trecute cu vederea. Dar sa nu fim superficiali, nu este doar atat.

Cum am mai spus-o si o mai spun, dupa 1812 identitatea colectiva a locuitorilor de dincolo de Prut si de dincoace de Nistru a cunoscut transformari importante. Nu conteaza ca unii dintre noi le vom califica drept metamorfoze contra naturii, iar altii vom sustine contrariul. Important mi se pare, pur si simplu, sa le constata