De la o vreme, se înmulţesc cărţile despre Bucureşti. Sub forma albumelor de fotografii sau a reeditărilor de amintiri sau reconstituiri istorice, la care se adaugă şi cîteva noi, se trezeşte conştiinţa bucureştenilor că oraşul lor are o identitate pe care riscă să şi-o piardă şi că, atîta timp cît încă sînt cruţate acele cartiere şi clădiri care manifestau cu mîndrie ori amintirea trecutului, ori prima noastră europenizare, titlurile cu care pretindem o nouă integrare în Europa mai pot fi văzute sau pipăite. Poate să fie şi o remuşcare, o pocăinţă, prin care să răscumpărăm greşelile trecute.

Printre altele, a apărut de curînd (? fără dată pe copertă) un album, la NOI Media Print, care se cheamă Bucureştiul interbelic. Calea Victoriei. Textele care însoţesc fotografiile sînt şi traduse în englezeşte, aşa că subtitlul Interbellum Bucharest sună ca marca de pistol "Parabellum", iar porecla de "beizadea Viţel" a lui Grigore Sturdza, de care nu era nevoie pentru a prezenta palatul din Piaţa Victoriei, ca şi cum ar fi "Viţelul tînărului prinţ"! Franţuzeşte mai ştiau oamenii altădată, dar acum se vorbeşte şi se scrie un jargon pseudo-ingliş, ca în insulele Salomon. Prefaţa (semnată Tudor Octavian) era inutilă. Identificarea subiectului fotografiilor nu-i nici ea fără cusur: lîngă Patriarhul Miron şi N. Iorga (cu jobenul obligatoriu la civili pentru ţinuta oficială!), nu e Carol II, ci generalul Gavrilă Marinescu stînd de vorbă cu Tătărescu, probabil în 1932.

Cu toate astea, cartea se ţine cu plăcere în mînă şi, pe cînd unora le stîrneşte nostalgii, altora, celor mai mulţi, le aduce folos, dezvăluind o planetă necunoscută. Unele după altele, pozele urmăresc paşii cuiva care ar fi pornit de la cheiul Dîmboviţei spre celălalt capăt al străzii. În primele imagini, de la Bobotează, se recunosc regele şi fiul său, asistînd la ritualul sfinţirii apelor pe care-