Acum catva timp circula o gluma: daca toti chinezii ar avea frigidere si masini stratul de ozon s-ar risipi peste noapte si ne-am bronza pe plajele tropicale din tarile scandinave. Ce ar fi insa daca cei peste 2 miliarde de indieni si chinezi si-ar permite sa consume mai putin orez si mai multa carne? Pentru a produce 1 kilogram de carne este nevoie, in medie, de 9 kilograme de grau. Prin urmare, daca ar creste consumul de carne in tarile care gazduiesc 2/5 din populatia mondiala, productia mondiala de grane ar trebui sa creasca proportional de 9 ori. Este insa imbunatatirea regimului caloric si a calitatii produselor accesibile pentru mai multi oameni din tarile in curs de dezvoltare principalul motiv al crizei alimentare actuale? Mai mult, este aceasta o criza structurala sau doar temporara? Manifestare, cauze, remedii Aproape pe neasteptate, avem un nou subiect pe agenda globala: criza alimentelor. Desi ONU sustine ca a avertizat de mult asupra iminentei crizei, multi par surprinsi sa afle ca, in plina globalizare si dezvoltare tehnologica si industriala, productia globala de bunuri de consum esentiale pentru supravietuire risca sa nu faca fata cererii. Conform indicelui pretului alimentelor al Organizatiei pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), preturile unor produse de baza pentru subzistenta precum orezul, graul, porumbul, uleiul au crescut cu 57% fata de anul trecut. O tona de orez din Thailanda costa 200 de dolari acum 5 ani, 320 anul trecut si 1.000 luna aceasta. Cauzele sunt multiple. Cele mai recurent invocate sunt: incalzirea globala, productia de cereale destinata generarii de energie biologica, cresterea pretului petrolului si mutatiile in volumul si calitatea cererii de consum alimentar. Montesquieu deplangea situatia din tarile prost oranduite, in care oamenii traiau in numar mare, dar in mizerie: “Oamenii sunt ca plantele care nu cresc niciodata cu