Nimeni nu va ignora: sunteti injurat, sunteti adulat, sunteti corectat, laudat si alte “at”-uri in toate publicatiile, pe mai toate blogurile. Va place sa fiti in centrul atentiei? Nu, nu imi place sa fiu in centrul atentiei decat la medic sau in relatia cu oficialitatile. In rest, nu. De altfel, nimic din ce fac nu fac pentru a atrage atentia asupra mea. Mai degraba contrariul. Nu ma comport ca o vedeta. Nu practic limbajul contondent (desi imi sta de atatea ori pe limba...), de la Scrisorile catre Alexandru Paleologu limbajul meu public este mai mult decat moderat. Ma abtin sa polemizez. Am facut-o, de dragul argumentului, cu Andrei Cornea, in conditii de perfecta civilitate. Chiar si pe cei care ma scot din minti (si sunt destui!), fie din presa, din parlament, guvern ori alte structuri institutionale, chiar si pe acestia ii tratez neutru si urban, mai degraba construiesc un argument impotriva a ceea ce fac ori sustin decat sa recurg la un argument ad personam. Cum stiti, insa, atacurile la persoana nu doar ca poseda posibilitati stilistice incomparabile, dar in unele cazuri constituie singurul limbaj adecvat. Se consuma multa energie intr-o logica conflictuala pro si anti-Patapievici pe care n-o inteleg foarte bine. Am incercat sa inteleg, am intrebat: de ce? Nimeni n-a putut sa-mi dea un raspuns care sa ma convinga. Daca e sa ne mentinem in afara umorilor, adica facand abstractie de ura fantasmatica fata de persoana mea fizica ori intelectuala, raspunsul poate fi dat examinand argumentele invocate impotriva mea. Primele atacuri vehemente au fost starnite de unele pasaje din scrisorile catre Alexandru Paleologu, din volumul Politice. Era in 1996. Cei iritati au fost nationalistii, care fac din respectarea anumitor tabuuri verbale dovada absoluta a patriotismului. Imediat mi s-a pus la indoiala originea romaneasca si, cu celeritate, mi s-a lipit pe frunte eticheta